Novak Djokovic, calificare facilă în turul doi la Australian Open

Novak Djokovic, calificare facilă în turul doi la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismanul Novak Djokovic, fost numărul unu mondial, acum locul 4 ATP, s-a calificat cu ușurință în turul al doilea la Australian Open, luni, la Melbourne, unde țintește un al 25-lea titlu de Mare Șlem, ceea ce ar fi un record, transmite AFP.

În primul său meci în acest sezon, Djokovic, de zece ori câștigător al acestui turneu, l-a învins cu 6-3, 6-2, 6-2 pe spaniolul Pedro Martinez (71 ATP).

Djokovic va juca în runda următoare cu italianul Francesco Maestrelli (141 ATP), venit din calificări, care l-a eliminat luni pe francezul Terence Atmane (64 ATP).

Prezent pentru a 21-a oară la Australian Open, sârbul în vârstă de 38 de ani a egalat recordul de apariții la Melbourne deținut de fostul său rival Roger Federer, care s-a retras în 2022.

Djokovic este prezent pentru a 81-a oară în cariera sa pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, egalând încă o dată un record stabilit de Federer și fostul număr 12 mondial, Feliciano Lopez.

Rezultate consemnate luni în primul tur al probei masculine de simplu la Australian Open:
Tommy Paul (SUA/N.19) - Aleksandar Kovacevic (SUA) 6-4, 6-3, 6-3
Thiago Tirante (Argentina) - Aleksandar Vukic (Australia) 7-5, 6-2, 6-2
Reilly Opelka (SUA) - Nicolai Budkov Kjaer (Norvegia) 6-4, 6-3, 6-4
Alejandro Davidovich (Spania/N.14) - Filip Misolic (Austria) 6-2, 6-3, 6-3
Hamad Medjedovic (SRB) - Mariano Navone (Argentina) 6-2, 6-7 (3/7), 6-4, 6-2
Alex De Minaur (Australia/N.6) - Mackenzie McDonald (SUA) 6-2, 6-2, 6-3
Andrei Rublev (Rusia/N.13) - Matteo Arnaldi (Italia) 6-4, 6-2, 6-3
Daniil Medvedev (Rusia/N.11) - Jesper de Jong (Olanda) 7-5, 6-2, 7-6 (7/2)
Quentin Halys (Franța) - Alejandro Tabilo (Chile) 6-2, 6-2, 7-6 (7/2)
Kamil Majchrzak (Polonia) - Jacob Fearnley (Marea Britanie) 7-6 (7/2), 7-5, 3-6, 7-6 (7/3)
Fabian Marozsan (Ungaria) - Arthur Rinderknech (Franța/N.24) 6-3, 6-4, 6-7 (2/7), 6-4
Learner Tien (SUA/N.25) - Marcos Giron (SUA) 7-6 (7/2), 4-6, 3-6, 7-6 (7/3), 6-2
Aleksandr Șevcenko (Kazahstan) - Elias Ymer (Suedia) 3-6, 7-5, 6-4, 6-1
Jordan Thompson (Australia) - Juan Manuel Cerundolo (Argentina) 6-7 (3/7), 7-5, 6-1, 6-1
Nuno Borges (Portugalia) - Felix Auger-Aliassime (Canada/N.7) 3-6, 6-4, 6-4, 0-0 (abandon)
Arthur Gea (Franța) - Jiri Lehecka (Cehia/N.17) 7-5, 7-6 (7/1), 7-5
Stan Wawrinka (Elveția) - Laslo Djere (Serbia) 5-7, 6-3, 6-4, 7-6 (7/4)
Botic van de Zandschulp (Olanda) - Brandon Nakashima (SUA/N.27) 6-3, 4-6, 7-6 (7/1), 7-6 (7/3)
Shang Juncheng (China) - Roberto Bautista (Spania) 6-4, 6-7 (2/7), 6-4, 6-0
Francesco Maestrelli (ITA) - Terence Atmane (Franța) 6-4, 3-6, 6-7 (4/7), 6-1, 6-1
Novak Djokovic (Serbia/N.4) - Pedro Martinez (Spania) 6-3, 6-2, 6-2
Rinky Hijikata (Australia) - Adrian Mannarino (Franța) 6-3, 6-3, 6-1
Valentin Vacherot (Monaco/N.30) - Martin Damm Jr. (SUA) 6-4, 6-4, 6-4
Denis Shapovalov (Canada/N.21) - Bu Yunchaokete (China) 6-3, 7-6 (7/3), 6-1
Marin Cilic (Croația) - Daniel Altmaier (Germania) 6-0, 6-0, 7-6 (7/3)
Jaume Munar (Spania) - Dalibor Svrcina (Cehia) 3-6, 6-2, 6-7 (5/7), 7-5, 6-3
Casper Ruud (Norvegia/N.12) - Mattia Bellucci (Italia) 6-1, 6-2, 6-4
Alexandre Muller (Franța) - Alexei Popyrin (Australia) 2-6, 6-3, 3-6, 7-6 (7/5), 7-6 (10/4)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇