Reputata și legendara jucătoare de tenis americană Venus Williams a fost prezentă la poate ceea ce va reprezenta ultimul său Australian Open.
La vârsta de 45 de ani, Venus Williams a făcut un meci fabulos în primul tur de la Melbourne, în fața sârboaicei Olga Danilovici, pe care a fost foarte aprope să o învingă, dar a pierdut uluitor, după ce a condus cu 4-0 în setul decisiv.
Venus a primit un wild-card pentru tabloul principal, iar americanca nu i-a dezamăgit pe organizatori, făcând un joc magistral pe alocuri, chiar dacă vârsta din buletin putea să o contrazică.
Danilovici, 68 WTA, a învins cu scorul de 6-7 (5), 6-3, 6-4, după două ore și 19 minute de joc. Sârboaica a bifat 6 game-uri la rând într-un final palpitant de partidă, care a ținut fanii de pe John Cain Arena cu sufletul la gură.
Când Venus Williams a câștigat primul ei titlu de Grand Slam, la Wimbledon 2000, Olga Danilovici nici nu era născută, între timp sportiva din SUA mai bifând și alte 6 trofee la nivel înalt. Venus are 2 finale aici la AO, în 2003 și 2017, ambele pierdute cu sora sa, Serena.
Danilovici se va duela probabil cu Coco Gauff în turul secund, care e favorită certă în duelul cu Kamila Rakhimova.
