FCSB va avea un nou antrenor, iar tehnicianul a ajuns la București pentru a semna cu echipa „roș-albastră”.
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat, miercuri, că va numi un nou antrenor, un străin, în locul lui Mihai Pintilii (38 de ani). Va fi tot un paravan pentru „Pinti”, cel care nu deține carnet sau licență de antrenor.
Potrivit gsp.ro, alesul FCSB, Elias Charalambous (42 de ani) a ajuns, miercur seara, la București pentru a semna cu echipa "roș-albastră". Cipriotul care va ocupa funcția de antrenor principal în acte a venit la București cu o cursă aeriană de la Salonic.
Elias Charalambous este un fost fundaş cu 70 de apariţii în naţionala Ciprului, care a evoluat pentru Vaslui în sezonul 2012/2013, însumând 21 de meciuri.
După retragere, acesta a antrenat doar în ţara sa, la AEK Larnaca, Ethnikos şi Doxa Katokopias, şi este liber de contract din mai 2022. De asemenea, Charalambous a spus că e visul său să antreneze la Omonia Nicosia, echipă la care a crescut ca jucător.