Mircea Lucescu a anunțat că el și fiul său, Răzvan, nu vor mai fi niciodată selecționeri ai României.
Actualul antrenor al lui Dinamo Kiev spune că inclusiv președintele FRF, Răzvan Burleanu, a încercat să îl convingă, dar fără succes.
”Eu mi-am spus părerea de mult timp, am suferit foarte mult atunci, când s-a întâmplat, și mi-am spus mie că niciodată nu am să revin.
Am plecat după un 4-0 cu Austria (în 1986 - n.red.) și după un meci cu totul și cu totul extraordinar și după alte succese consecutive foarte bune și o pleiadă de jucători tineri crescuți pe lângă mine. Satisfacția a fost enormă.
Nu știu dacă cineva acolo ar avea nevoie de personalitatea mea, în FRF, nu cred. S-a mai pus o dată problema și au făcut tot ce a fost posibil să nu mă mai apropii de echipa națională. Acum 20 și ceva de ani.
Nu actuala conducere. Răzvan Burleanu a venit după mine, la Kiev, să-mi propună să preiau naționala. Era prea târziu”, a spus Lucescu, la Digi Sport.
Acesta a menționat că la fel gândește și fiul său, Răzvan Lucescu.
"Și Răzvan are aceeași filosofie ca mine, nu mai antrenează niciodată naționala, după ceea ce s-a întâmplat cu el atunci. S-a scris atunci ceva în GSP, că 'noi nu mai vrem să fim suporterii acestei naționale'. Era cineva care plătea pentru așa ceva.
Păi de unde venea? Că nu avea de unde. Nu, era altcineva care plătea din afară. Și el a terminat cu naționala foarte bine, un 3-0 cu Bosnia. Nu e simplu să fii antrenorul naționalei”, a mai declarat Mircea Lucescu.
Acesta a fost selecționer în perioada 1981-1986. Din 2020 o antrenează pe Dinamo Kiev, cu care a reușit eventul în acest an.
Răzvan Lucescu a fost selecționer în perioada 2009-2011. În acest an a revenit pe banca lui PAOK Salonic, pe care a mai antrenat-o în perioada 2017-2019. În 2019 a reușit eventul cu PAOK și a câștigat Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal.