Mesaj dur de la Cristina Neagu după partida câștigată cu Polonia la Euro: ”Când câștigăm suntem cele mai bune, fetele de aur”

Mesaj dur de la Cristina Neagu după partida câștigată cu Polonia la Euro: ”Când câștigăm suntem cele mai bune, fetele de aur”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristina Neagu, lidera actualei generații de la echipa națională de handbal feminin, de mai multe ori desemnată handbalista cea mai bună din lume, a oferit un mesaj dur după primele două meciuri ale României la EURO.

Sâmbătă, româncele și-au asigurat calificarea în grupele principale după 28-24 cu Polonia, asta după ce joi seara pierdeam cu Germania la debut, scor 19-22.

Într-o întălnire pe care a avut-o duminică la prânz la Kolding cu reprezentanții mass-media din România, Neagu a răbufnit un pic după două meciuri deloc ușoare în Scandinavia:

ADVERTISING

România bate un record negativ care data de la Europenele de handbal din 2006

”În primul rând mă bucur foarte tare că am câștigat ieri. Era un meci crucial pentru grupele principale. Pe lângă meciul împotriva Norvegiei, vom mai avea trei meciuri. Jocul nostru nu este chiar cel mai bun. Mă bucur că ieri în repriza secundă am reușit să câștigăm meciul pe final. Pentru mine a fost o perioadă foarte grea. După ce am contractat virusul, am forțat revenirea. Am avut probleme musculare, probleme la genunchi. În 2 luni am avut șase antrenamente. Am zis-o după ultimul meci din Liga Campionilor. Mă simt destul de rău fizic. O să ajut echipa cât pot”, începea tirada sa marea jucătoare cu numărul 8 pe spate, fostă câștigătoare de Liga Campionilor.

ADVERTISING

Sportiva noastră e nemulțumită de haterii care există acum pe rețelele de socializare, care o criticau pe ea și pe colegele sale, mai ales după meciul pierdut cu nemțoaicele: ”Eu sper ca fetele să nu citească aceste comentarii în această perioadă. La noi așa este de fiecare data. Când jucăm prost și pierdem suntem criticate, când câștigăm suntem cele mai bune, fetele de aur. Noi trebuie să ne concentrăm la ceea ce avem de făcut. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu noi, nimeni nu știe cât de greu a fost. Oamenii ne văd la televizor. Ei nu știu dacă avem probleme de sănătate. Tragem de noi până la sacrificiu. La noi e chestia aia: facem din victorie nuntă și din înfrângere înmormântare. Cred că nicio jucătoare nu poate să joace 60 de minute la fiecare meci. Mă resimt din punct de vedere fizic. N-am avut o pregătire bună înainte de Euro, dar aceste lucruri le discut cu antrenorii și încerc să iau cea mai bună decizie. Important este să fiu sănătoasă”, mai puncta Neagu, conform cotidianului ProSport.

ADVERTISING

România mai are de jucat în prima grupă cu Norvegia la Europene, luni de la 21.30, meci LIVE pe SpotMedia.ro. Nordicele sunt multiple campioane europene, mondiale și olimpice, de departe favoritele numărul 1 la aurul european din Danemarca.

Clasamentul grupei D, din care face parte și România la EURO, este următorul:

Norvegia – 4 puncte
România – 2 puncte
Germania – 2 puncte
Polonia – 0 puncte

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Alegeri parlamentare 2020: Partide nou înfiinţate, la alegerile legislative din 6 decembrie 2020

Accidentare bizară în bucătărie pentru fosta campioană de la US Open din 2018

Prima reacție a selecționerului României după calificarea în grupele principale. Ce jucătoare a remarcat tehnicianul

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇