Superliga: FCSB are o mână pe trofeul de campioană, după o victorie entuziasmantă cu Universitatea Craiova

Superliga: FCSB are o mână pe trofeul de campioană, după o victorie entuziasmantă cu Universitatea Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB s-a impus pe teren propriu în marele derbi contra Universității Craiova, scor 2-0 în runda curentă de play-off a Superligii, punând o nouă cărămidă în drumul către un nou trofeu de campioană a României.

Golurile au fost marcate de Coman și Vlădoiu, ultimul un autogol, în minutele 29 și 32.

Meciul de pe o Arena Națională arhiplină, cu o atmosferă electrizantă, cu 30.000 de oameni care cereau parcă cu disperare un nou titlu după 9 ani tare lungi de așteptare, a început frumos, plăcut ochiului, cu faze de la o poartă la alta. Și Craiova a părut o trupă bine închegată, cu aplomb, cu tupeu, chiar dacă îi lipseau trei piese de rezistență, Bancu, Screciu și mai ales Mitriță.

Cele mai bune momente pentru FCSB au venit imediat după împlinirea a unei jumătăți de oră de joc. Florinel Coman a punctat pentru 1-0 după o lovitură liberă bătută parșiv, dar și cu multă forță, profitând, e drept, și de plasamentul foarte slab al lui Laurențiu Popescu.

Trei minute mai târziu, la un corner de pe flancul stâng, bătut tot de Coman, Ștefan Vlădoiu s-a aruncat în disperare, dar, din păcate pentru el, a deviat decisiv în proprie plasă balonul pe care scria un fatidic 2-0.

ADVERTISING

FCSB a mai avut chiar șansa de a se mai desprinde pe tabelă, prin Miculescu de exemplu, însă totul s-a terminat în liniște cu un dublu avantaj pentru roș-albaștrii la pauză, care aproape aveau o mână pe trofeul Ligii 1 deja.

Partea secundă a fost una a liniștii și a stăpânirii de sine, FCSB a turat motoarele așa cum a trebuit și când a trebuit, nu a mai forțat, dar a fost în mod cert echipa mai matură, și care a știut la timp cum și când să închidă culoarele.

FCSB, minute de VIS: 2-0 cu Craiova, după 2 goluri în 3 minute

Craiova a dominat totuși finalul de joc, măcar ultimele 10 minute de joc, dar până la urmă, și cu ajutorul unui Tarnovanu extrem de atent, care a închis și securizat și el poarta.

FCSB se duce acum la 41 de puncte, la 10 puncte avans peste CFR Cluj și Craiova, iar următorul meci este în deplasare la Cluj, duminica următoare, șansele pentru un nou titlu de campioană fiind probabil de peste 90 la sută în acest moment.

Desfășurarea întâlnirii:

FINAL DE MECI, FCSB câștigă meciul cu Craiova, 2-0!

Min.91: Intră Dawa în locul lui Coman, la FCSB.

Min.90: 5 minute de prelungire!

Min.87: Iese Olaru de pe teren, accidentat ușor, va intra Nana Antwi.

ADVERTISING

Min.82: Galben pentru Bancu, care îl atacă dur pe Olaru, lovitură liberă periculoasă FCSB.

Min.78: Ultimele schimbări la Craiova, intră Bancu și Koljici, ies Houri și Căpățână.

Min.77: Șut foarte puternic Cîmpanu de la colțul careului, scoate cu greu Târnovanu!

Min.73: Două schimbări la FCSB, intră Radslavescu și Alhassan, ies Popescu și Miculescu.

Min.72: Șansă mare Craiova, Chiricheș greșește, Crețu reia din voleu și Radunovici deviază inspirat în corner.

Min.70: Centrare în forță la firul ierbii din fața careului mic a lui Danciu, nu se întâmplă nimic pe tabelă.

Min.68: Schimbare la Craiova, intră Markovici în locul lui Blesa.

Min.66: Tavi Popescu rămâne întins la marginea terenului și pare că va ieși accidentat.

Min.62: Prinde Târnovanu un șut de la distanță semnat de Cîmpanu.

Min.60: Încă o schimbare la olteni, intră Danciu în locul lui Baiaram.

Min.55: O peluză entuziastă, un stadion din ce în ce mai arhiplin, FCSB ne arată și confirmă superioritatea detașată în acest sezon. În același timp, Craiova arată cât de dependentă este de Mitriță..

Min.50: Houri vede un galben pentru proteste.

Min.49: Șut al lui Coman destul de slab, prinde lejer Popescu, dar e prima ocazie a lui FCSB.

ADVERTISING

Începe partea secundă!

Min.46: Cîmpanu intră în locul lui Ivan, schimbare la Craiova.

Pauză, 2-0 pentru FCSB, lidera campionatului!

Min.45: Tavi Popescu șutează de la 10-12 metri, direct în picioarele lui Popescu, 0 eficacitate!!

Min.43: Ngezana blochează o fază extrem de periculoasă a oltenilor și primește ovații la scenă deschisă.

Min.35: Craiova pare buimăcită de acest forcing uimitor, FCSB este categoric echipa mai matură, mai stăpână pe sine.

Min.32: GOOOOOOOOOOOOOL FCSB!!! 2-0, gol după un autogol al lui Vlădoiu, care și-a reluat cu capul în propria poartă un balon centrat din corner de Coman, FCSB domină categoric!!

Min.29: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB!!! 1-0, Florinel Coman reia splendid din lovitură liberă, greșeală totuși mare Laurențiu Popescu, care s-a poziționat prost.

Min.28: Fault clar făcut de Căpățână, care ia galben, lovitură liberă periculoasă pentru roș-albaștrii.

Min.26: Aproape toate cornerele au creat panică la poarta olteană! Chiricheș reia acum cu capul din careul mic puțin alături...

Min.25: Ce încercare are Coman, șut de la marginea careului fix sub transversală, este corner!!

Min.24: Blesa, cel care debutează azi ca titular, spaniolul cu origini kosovare, încasează și el un galben.

Min.20: Ocazie imensă FCSB!!! Șut reia din 5 metri peste Popescu, încercare de lob și de pasă pentru Miculescu, care nu mai ajunge să reia în plasă, incredibil...

Min.17: Badelj primește și el un galben, pentru un atac întârziat la Tavi Popescu.

Min.15: S-au mai calmat puțin spiritele, dar echipele se caută, jocul place, încântă ochiul.

Min.9: Mingea se lovește efectiv de Lixandru în careul mic, după o deviere interesantă a lui Șut din careul mic, la capătul unui corner, bună ocazie FCSB!

Min.8: Șut interesant de la marginea careului al lui Șut, mingea atinge și bara și portarul Popescu. Se cere penalti, dar Hațegan nu vrea să verifice faza.

Min.6: Prim șut pe poartă Craiova, șut Alex Crețu de la distanță, prinde în doi timpi Târnovanu. La faza imediat următoare, Miculescu mai ia un galben, stupid de data asta.

Min.5: Lixandru ia primul galben al serii, l-a pierdut din vedere pe Houri și face un fault cinic.

Începe partida!

20.28: Cele două echipe intră în arenă, atmosfera este una excelentă, sunt circa 30.000 de oameni pe Arena Națională.

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Chiricheș, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Miculescu, Fl. Coman. Rezerve: Udrea, Vlad, Dawa, Haruț, Pandele, Nana Antwi, Toma, Alhassan, Radaslescu, Popa. Antrenor: Elias Charalambous.

CSU Craiova: Popescu - Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Căpățină - Crețu, Mekvabishvili, Houri - Baiaram, Blesa, Ivan. Rezerve: Lazar, Soiri, Da Silva, Screciu, Bancu, Mateiu, Kozulj, Danciu, Bana, Cîmpanu, Koljic. Antrenor: Ivaylo Petev.

Arbitru: Ovidiu Hațegan.

Este un meci care o poate propulsa pe FCSB ca într-o favorită din ce în ce mai certă pentru titlu, unul pe care gruparea roș-albastră îl așteaptă de 9 ani, din 2015. După două victorii consecutive în play-off, 2-1 cu Sepsi și 1-0 cu Farul, FCSB poate să facă acum tripla și să meargă la 10 puncte peste urmăritoarele sale, CFR Cluj și chiar Craiova de azi.

FCSB are 38 de puncte acum, în timp ce clujenii și oltenii au acumulat 31 de lungimi. În cele două meciuri din sezonul regular, FCSB s-a impus clar de fiecare dată, cu același scor, 3-0.

Gruparea olteană vine obosită și frustrată la București, după eliminarea din Cupă în fața Oțelului Galați, după prelungiri, dar mai ales vine fără Alex Mitriță, vedeta din lotul lui Rotaru.

REZUMAT | FCSB - Univ. Craiova 3-0. Victorie mare FCSB, greşeli uriaşe ale oltenilor

Pe 3 decembrie 2023, cu Oțelul, scor 0-2, a fost ultima înfrângere suferită de roş-albaştri în campionat pe teren propriu. Au urmat şase victorii şi o remiză.

Din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 34 de ori în principala competiţie internă, de 23 de ori s-au impus roş-albaştrii, de șase ori au câştigat oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Partida va fi televizată pe DigiSport, OrangeSport și PrimaSport.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!