România și Bulgaria remizează într-un meci amical, înaintea EURO 2024

România și Bulgaria remizează într-un meci amical, înaintea EURO 2024
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România și Bulgaria au remizat, scor 0-0, într-un meci amical disputat la București.

Prima repriză a meciului România – Bulgaria, penultimul amical al tricolorilor înaintea EURO 2024, n-a oferit multe faze de poartă, însă elevii lui Edi Iordănescu au avut mai mult inițiatva. Răzvan Marin (3) și Denis Drăguș (44) au ratat cele mai importante șanse de gol al echipei României.

Repriza a doua a început tare, cu un penalty obținut de Nicolae Stanciu, dar ratat de Dennis Man, în minutul 51. Două minute mai târziu, Bulgaria a ratat o șansă importantă de gol, când Florin Niță a blocat șutul lui Kolev.

Ianis Hagi i-a dat emoții portarului bulgar, cu un șut din prima pe jos, în minutul 70. În minutul 83, Radu Drăgușin a fost la un pas de autogol, după o nesincronizare cu Florin Niță, însă goalkeeperul României a respins mingea cu un reflex bun.

ADVERTISING

Ultima ocazie de gol a partidei le-a aparținut bulgarilor, lui Minchev mai precis, al cărui șut din careu a fost reținut de Niță. În final, bulgarii au arătat mai bine, au fost mai prezenți în atac, dar n-au reușit să marcheze. Meciul de pregătire de pe Stadionul Steaua s-a terminat 0-0, la fel ca ultima întâlnire directă dintre cele două echipe, în 2015.

Pentru România urmează meciul amical cu Liechtenstein (7 iunie), iar apoi participarea la Campionatul European, unde va înfrunta Belgia, Slovacia și Ucraina.

România - Bulgaria 0-0
*Apăsați refresh pentru actualizarea scorului și a fazelor de joc

ADVERTISING

Min. 90+4 - Final de meci.

Min. 85 - Ocazie Bulgaria! Florin Niță e la locul potrivit și reține un șut al lui Minchev.

Min. 70 - Ocazie România! Ianis Hagi trimite un șut din prima cu stângul, din apropiere, însă portarul Dyulgerov e la post.

Min. 53 - Ocazie Bulgaria! Lovitură liberă trimisă plouat în careu, recentrată în centru cu capul, mingea ajunge la Kolev, care trage, dar Niță blochează.

Min. 51 - PENALTY RATAT! Dennis Man ratează un 11 metri obținut după un fault în careu asupra lui Nicolae Stanciu. Man a trimis în dreapta portarului, iar Dyulgerov a parează.

Min. 46 - A început repriza a doua.

ADVERTISING

Min. 45+1 - Pauză.

Min. 44 - Ocazie mare România! Scăpat spre poarta bulgarilor, Denis Drăguș trage pe lângă.

Min. 38 - Fără ocazii importante de gol până acum. După startul mai bun al României, jocul este unul echilibrat în momentul de față.

Min. 20 - România a fost, până acum, mai prezentă în atac și a creat pericol la poarta bulgarilor, fără efect pe tabelă, însă.

Min. 3 - Ocazie România! Șutul lui Răzvan Marin, din careu, este respins în corner de portarul bulgarilor.

Min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

România: Niță - Rațiu, Drăgușin, Rus, Bancu - Marius Marin, Răzvan Marin - Man, Stanciu, Mihăilă - Drăguș
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Sava, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Pușcaș, Hagi, Șut, Coman, Olaru, Mogoș, Grameni, Racovițan, Bîrligea
Bulgaria: Dyulgerov - Turitsov, Atanasov, Petkov, Petrov - Petkov, Krastev, Kostadinov - Despodov, Kolev, Panayotov
Rezerve: Mitov, Vutsov, Tombak, Lyaskov, Kirilov, Minchev, Rusev, Petrov, Minchev, Iliev, Yusein, Popov

Partida este una de pregătire, penultima înaintea plecării naționalei României la EURO 2024, primul turneu final la care tricolorii vor participa după opt ani.

Meciul se joacă pe Stadionul Steaua.

România și Bulgaria s-au mai întâlnit de 10 ori până acum. ”Tricolorii” au patru victorii, vecinii s-au impus și ei de trei ori, în timp ce trei partide s-au încheiat la egalitate.

La ultima întâlnire directă, România și Bulgaria au remizat, scor 0-0, în 2015.

După meciul cu bulgarii, România joacă și cu Liechtenstein, pe 7 iunie, data când va fi anunțat lotul pentru EURO 2024, competiție unde ”Tricolorii” se vor lupta cu Belgia, Slovacia și Ucraina.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!