Manchester City umilește Real Madrid și se califică în finala Ligii Campionilor: Când și unde se joacă meciul cu Inter

Manchester City umilește Real Madrid și se califică în finala Ligii Campionilor: Când și unde se joacă meciul cu Inter

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Real Madrid, pe Etihad Stadium, în returul semifinalelor din Liga Campionilor și s-a calificat în ultimul act de la Istanbul.

Cu un 1-1 din meciul tur de pe „Santiago Bernabeu”, Manchester City a primit vizita lui Real Madrid pe Etihad Stadium cu eticheta de meci foarte promițător.

Real Madrid a fost doar o "fantomă" în deplasarea din Marea Britanie și n-a putut rezista mult timp presingului sufocant al lui Manchester City. După două intervenții excelente ale lui Courtois, Bernado Silva a reușit să deschidă scorul cu un șut puternic din interiorul careului, după o pasă excelentă a lui De Bruyne. În minutul 23 era 1-0 pentru Manchester City.

ADVERTISING

La 14 minute distanță, Bernardo Silva a reușit dubla, cu capul, după ce a reluat cu capul în plasa porții lui Courtois o minge respinsă de portarul belgian la un șut din apropiere al lui De Bruyne. În finalul reprizei tot Manchester City a mai avut o ocazie, dar s-a intrat cu 2-0 la pauză.

Repriza a doua a adus o tresărire de orgoliu a lui Real Madrid, care a presat, a avut o șansă bună prin David Alaba, din lovitură liberă, dar nimic mai mult. Thibaut Courtois i-a interzis încă o dată golul lui Erling Haaland, în minutul 73, totul pentru ca în minutul 76 să fie 3-0 pentru Manchester City.

După o centrare cu efect a lui De Bruyne, Eder Militao și-a introdus mingea în propria poartă din apropiere. Real Madrid a mai ratat o ocazie mare de gol prin Dani Ceballos, în minutul 83, după un șut din careu respins de brazilianul Ederson. S-a făcut 4-0 în prelungiri, minutul 90+1, după ce Foden l-a găsit cu o pasă filtrantă excelentă pe Julian Alvarez în careu, iar argentinianul l-a învins cu un șut moale, pe lângă portar, pe Courtois.

ADVERTISING

Așadar, finala sezonului 2022/2023 din Liga Campionilor va fi Manchester City - Inter, pe stadionul olimpic Ataturk din Istanbul, pe 10 iunie, de la ora 22:00.

MANCHESTER CITY - REAL MADRID 4-0
Au marcat: B. Silva 23, 37, Militao 76-ag, J. Alvarez 90+1

Min. 90+3 - Final.

Min. 90+1 - GOOOOOOOOLLLLLL CITY! E 4-0! Julian Alvarez îl învinge ușor pe Courtois, cu un șut moale pe lângă portar, după o pasă filtrantă a lui Foden.

Min. 83 - Ocazie Real Madrid! Ederson blochează șutul din careu al lui Dani Ceballos.

Min. 76 - GOOOOOOOOOOL CITY! Autogolul lui Militao! Centrare excelentă a lui De Bruyne, cu efect, dintr-o lovitură liberă din lateral dreapta, Militao încearcă să respingă, dar trimite în proprie poartă.

ADVERTISING

Min. 73 - Ocazie City! Courtois - Haaland 3-0, o nouă intervenție fabuloasă a portarului belgian în fața atacantului lui Manchester City.

Min. 51 - Ocazie Real Madrid! David Alaba trage excelent dintr-o lovitură liberă din apropiere, cu efect, dar Ederson reușește să respingă peste poartă.

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+1 - Pauză.

Min. 45 - Ocazie City! Bernardo Silva trage cu stângul în diagonală, dar Courtois e la post și rețin fără probleme.

Min. 37 - GOOOOOOOLLLL CITY! Dublă Bernardo Silva, cu capul, după o respingere a lui Courtois la un șut din apropiere al lui Gundogan.

Min. 35 - Ocazi Real Madrid! Șut splendid al lui Toni Kroos în bara transversală.

Min. 23 - GOOOOOOLLLLLLL CITY! Bernardo Silva deschide scorul cu un șut violent din careu, după o pasă excelentă în adâncime a lui De Bruyne.

Min. 21 - Ocazie Manchester City! Incredibil!!! Haaland trimite din nou cu capul, Courtois părea bătut, dar are o intervenție excepțională după ce a împins foarte bine în picioare și a deviat balonul în corner cu vârful degetelor.

Min. 13 - Ocazie uriașă City! Haaland lovește cu capul din apropiere, mingea plutește pe linie porții, dar Courtois are o intervenți de excepție.

Min. 7 - Dublă ocazie City! Haaland și Rodri ratează șanse importante de gol la aceeași fază. Șutul mijlocașului spaniol trece puțin pe lângă poarta lui Courtois.

Min. 1 - A început meciul.

Miză uriașă pentru Manchester City și Real Madrid în meciul care se va juca în Marea Britanie, pe Etihad Stadium. Cele două echipe se înfruntă pentru un loc în finala Ligii Campionilor, de la Istanbul, acolo unde Inter așteaptă să-și afle adversara din lupta pentru marele trofeu.

În tur, pe "Santiago Bernabeu", Real Madrid și Manchester City au remizat, 1-1, astfel că va fi care pe care în duelul din Anglia.

Cele două echipe s-au mai întâlnit și sezonul trecut în aceeași fază a competiției, iar Real Madrid a acces în finala pe care a și câștigat-o cu Liverpool, 1-0 la Paris.

Pentru Manchester City ar fi doua finală în trei sezoane, după ce "Cetățenii" lui Pep Guardiola au fost învinși de Chelsea cu 1-0 în ultimul act din 2021. Dacă va reuși să ajungă în finală și să o câștige, Manchester City ar adăuga în vitrină primul trofeu UEFA Champions League din istoria clubului.

Echipele de start:

Manchester City: Ederson - Walker, Dias, Akanki - Stones, Rodri - B. Silva, De Bruyne, Gundogan, Grealish - Haaland
Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Camavinga - Valverde, Kroos, Modric - Rodrygo, Benzema, Vinicius Jr.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!