Liga 1: FCSB, victorie dramatică în minutul 92 cu Universitatea Craiova, după un derbi foarte frumos în Bănie

Liga 1: FCSB, victorie dramatică în minutul 92 cu Universitatea Craiova, după un derbi foarte frumos în Bănie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB s-a impus dramatic cu 3-2 în fata Universității Craiova în deplasare în Bănie, într-unul dintre cele mai frumoase jocuri ale acestui sezon de Liga 1, în etapa cu numărul 17 a sezonului competițional 2021/2022.

Cordea a marcat în minutul 92 golul victoriei, după ce pentru olteni au marcat Ivan din penalti și Cîmpanu, iar pentru FCSB s-au mai înscris la cuvânt pe tabelă și Dumiter, plus Șut.

A fost un meci deosebit de spectaculos și plăcut ochiului în Bănie, acolo unde, deși pe o ploaie torențială care a afectat vizibil și terenul de pe Ion Oblemenco, cele două combatante au oferit o partidă categoric peste media Ligii 1, din punct de vedere calitativ.

Chiar dacă CSU Craiova a început mai bine, a fost echipa mai prezentă în atac, primele 45 de minute s-au terminat în avantaj pentru FCSB, scor 2-1. Ivan a marcat din penalti în minutul 13, după ce Feșnic a acordat prea ușor o lovitură de la punctul cu var, după un contact între Koljici și Cristea.

Patru minute mai târziu, Dumiter a egalat după un corner, din pasa celui amintit mai sus, Iulian Cristea, gol simplu din careul mic. Și tot din corner a venit și golul 2, fază fixă bătută de Tănase, mingea ajunge în plin careu la Șut, care deviază inteligent în plasa lui Pigliacelli.

ADVERTISING

Partea secundă a fost poate cea mai frumoasă din Liga 1 în acest sezon 2021/2022. Un joc vivace, plăcut ochiului, faze de gol de la o poartă la alta, dar în special la poarta lui FCSB, care a părut o echipă mult mai slabă în repriza a doua, cumva demotivată.

Iar oltenii au și egalat pe merit în minutul 57, prin Cîmpanu, după o fază colectivă frumoasă, care l-a adus pe fostul jucător de la Botoșani aproape singur cu Vlad la marginea careului. Cîmpanu a șutat pe sub portarul advers și s-a făcut 2-2.

S-a jucat cumva în ultimele 20 de minute ca într-un meci de box cu garda jos, cu faze de la o poartă la alta, cu o bară a lui Oaidă, cu Vlad în zi mare parând 2-3 șuturi care păreau goluri ca și făcute.

Lovitura însă a venit semnată de Cordea, în minutul 92, Cordea care a intrat pe parcurs în minutul 46. Gol din pasa lui Budescu, dar șutul fostului jucător de la Clinceni a fost unul minunat, la colțul lung, deviat e drept și de Radunovici, puțin norocos.

FCSB își consolidează locul secund în Liga 1 și vine la 5 puncte în spatele lui CFR Cluj, în timp ce Craiova rămâne mult în urmă, fiind chiar pe 4, cu 28 de lungimi.

ADVERTISING

Desfășurarea întâlnirii:

FINAL DE MECI, 3-2 pentru FCSB!!!!

Min.92: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB!!!!! Ce lovitură decisivă ar putea fi această reușită, Cordea marchează un gol splendid, Budescu pasă de gol, șut cu stângul la colțul lung, Radunovici deviază și el fin. E 3-2!!

INFO: 3 minute de prelungire.

Min.86: Houri vede un galben pentru o simulare de prost gust.

Min.83: Intră Căpățână în locul lui Bancu, accidentat.

Min.81: Ce execuție are Cîmpanu de la distanță, dar Vlad are o paradă senzațională, mingea fiind și deviată!

Min.75: Șut bombă al lui Oaidă din 10-15 metri, bară FCSB!!

Min.73: Șut Bancu din unghi din careu, în doi timpi prinde Vlad, ce frumoasă este această repriză în Bănie..

Min.72: Ce șut prinde chiar...Șut, scoate Pigliacelli în față, e practic doar prima ocazie a lui FCSB în mitanul secund!

Min.70: Mai vine o schimbare la FCSB, intră Oaidă și iese Tavi Popescu.

Min.64: Două schimbări la FCSB, intră Budescu și Stoica, ies Olaru și Dumiter.

Min.62: Și Radunovici vede galben, fault la Cîmpanu, mulți nervi în Bănie, parca plouă și mai tare în Oltenia..

Min.60: Nistor vede și el galben, fault din spate la Olaru.

ADVERTISING

Min.59: Andrei Ivan e singur cu Vlad dar șutează mult peste poartă, ce ocaziee!!

Min.57: GOOOOL Craiova! 2-2, fază superbă a oltenilor, foarte bine legată, minge pierdută aiurea de Tănase, Cîmpanu primește o pasă în poziție centrală, de la marginea careului, șutează pe sub Vlad și e 2-2, avem meci în Bănie!

Min.54: Început furtunos de parte secundă, se joacă mult mai vivace, Craiova pare foarte motivată.

Min.50: Ivan reia periculos cu capul după un corner, prinde Vlad cu emoții.

INFO: La pauză intră Cordea în locul lui Vali Gheorghe, iar Houri, Vînă și Cîmpanu intră în locul lui Ivanov, Baiaram și Markovici.

ÎNCEPE PARTEA SECUNDĂ!

PAUZĂ, 2-1 pentru FCSB în Bănie!

Min.44: Dumiter vede și el primul galben la FCSB, după ce îl calcă pe Vătăjelu.

Min.39: GOOOOOOOOOOOOOOL FCSB!!!! 2-1, Adrian Șut marchează, încă o fază fixă cu probleme pentru olteni așadar. Tot după un corner, bătut de Tănase de pe flancul stâng, mingea ajunge cu noroc la Șut care deviază în plasa lui Pigliacelli.

Min.38: Încă un cartonaș galben văzut de gazde, Marius Constantin îl vede, pentru faulturi repetate.

Min.33: Ivan reia cu capul și prinde Vlad, dar portarul oaspeților alunecase în primă fază și putea ieși o fază ridicolă.

INFO: Plouă torențial la Craiova!

Min.29: Mare ocazie Craiova!! Vătăjelu centrează de pe flancul drept, Koljici se înalță și reia din 6 metri cu capul, puțin peste poartă!

Min.22: Marius Constantin salvează din fața porții șutul la colțul lung al lui Olaru!

Min.17: GOOOOOOOOOOOL FCSB!!! 1-1, Dumiter egalează foarte rapid, doar 4 minute au condus oltenii, gol după o fază fixă, un corner bătut de oaspeți, apoi o recentrare Cristea, iar Dumiter împinge cu efect balonul în plasă.

Min.15: Bancu vede un galben după un fault dur în propria jumătate.

Min.13: GOOOOL Craiova! 1-0, Ivan bate fără emoții penaltiul, fără speranțe pentru Vlad, în stânga acestuia.

Min.12: LOVITURĂ DE LA 11 METRI PENTRU CRAIOVA! Koljici obține această lovitură după un contact între el și Cristea, fundașul în roș-albastru pare că îl tine de tricou, dar e o decizie la limită...

Min.10: Start destul de ezitant și de temător al ambelor formații, nicio mare șansă de gol.

Min.6: Fault dur la adresa lui Vali Gheorghe, arbitrul Feșnic nu pare să fi sesizat ceva în neregulă.

Min.2: Șut de la distanță după o alunecare greșită a lui Nistor, mult alături.

ÎNCEPE PARTIDA!

20.15: Lucian Tilihoi, fiul marelui Nicolae Tilihoi, dă o lovitură de start să îi spunem simbolică.

20.13: Cele două echipe intră în arenă, e o atmosferă frumoasă, chiar dacă sunt doar circa 8000 de fani.

Echipele de start:

CSU Craiova: Pigliacelli - Vătăjelu, M. Constantin, Screciu, Bancu - Ivanov, Nistor, Baiaram - Ivan - Koljic, Markovic.
Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Bălașa, Căpățînă, Vînă, Gustavo, Houri, Cîmpanu, Papp.

FCSB: Vlad - V. Crețu, Vinicius, I. Cristea, Radunovic - Olaru, Șut, Fl. Tănase - V. Gheorghe, Dumiter, Oct. Popescu.
Rezerve: Straton, Miron, Haruț, Budescu, I. Stoica, Ov. Popescu, Perianu, Oaidă, Cordea.

Arbitru: Feșnic Horațiu.

E un derbi interesant în această conjunctură de Liga 1, locurile 2 și 3 înaintea începerii acestei runde, poate ultima șansă pentru Craiova să mențină speranțele pentru titlu și să mențină o distanță măcar decentă fata de lidera Ligii 1, CFR Cluj. Oltenii vor revanșa după un meci tur catastrofal pe Arena Națională, câștigat de gazde cu 4-1. Reghecampf își înfruntă așadar fosta formație, unde Petrea, antrenorul principal, este chiar fostul său secund de la FCSB.

Deși s-a anunțat inițial că toți fanii care urmau să fie prezenți, circa 9.000 de oameni, deci 30 la sută din capacitatea stadionului, ar fi urmat să plece spre case la pauză, clubul a anunțat la prânz printr-un comunicat oficial că s-a permis ca suporterii să poată privi din arenă tot jocul.

Modificare de ultimă oră înainte de startul derbiului Craiova - FCSB: Suporterii vor rămâne tot meciul în arenă

Echipele probabile:

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpățînă, M. Constantin, Screciu, Bancu – Nistor, Fedele, Cîmpanu – Gustavo, Koljic, An. Ivan. 

FCSB: Vlad – V. Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic – Olaru, Șut, Tănase – Cordea, I. Stoica, Oct. Popescu.

Partida va fi televizată de DigiSport, TelekomSport și LookTV.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!