Lista neagră realizată de Dan Petrescu. Jucătorii care vor fi îndepărtați din vară de la CFR Cluj

Lista neagră realizată de Dan Petrescu. Jucătorii care vor fi îndepărtați din vară de la CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dan Petrescu va reveni din vară ca antrenor la CFR Cluj, grupare cu care a câștigat patru titluri de campion în Liga 1 și pregătește o adevărată revoluție în lotul feroviarilor.

Momentan, SuperDan a făcut o listă cu oamenii care trebuie să plece de la Cluj. Și lista e lungă. Nume grele din vestiar fac parte din ea, mai ales după ultima umilință cu Farul Constanța, scor 1-5.

Primii jucători care vor pleca sunt portarii Otto Hindrich și Cristi Bălgrădean, primul dorit deja de Mircea Rednic la UTA. În aceași situație este și Cristi Manea, care a și anunțat la interviul de după meciul de la Ovidiu că va pleca din vară, el având și o ofertă pe masă de la Galatasaray, scrie cotidianul Fanatik.

ADVERTISING

Mai departe, Petar Mamici, fundașul dreapta croat și Ricu Zejnullahu, fundaș stânga și internațional kosovar, vor pleca și ei din Gruia. Cei doi au strâns doar 4 meciuri în total în Liga 1 și nu au impresionat deloc în tricoul alb-vișiniu.

Fundașul central croat Anton Kresici va fi și el pus pe lista neagră, căci oricum el este doar împrumutat de la NK Rijeka și nu a convins deloc în axul central al defensivei. În fine, ultimele nume out din lot sunt vedetele Tachtsidis și El Kaddouri. Mijlocașul grec a avut multe probleme de disciplină în ultima perioadă, în timp ce Kaddouri, fostul star de la Napoli, mai degrabă a stat pe bancă accidentat. El a evoluat în doar 8 partide în acest sezon și a reușit un singur gol.

ADVERTISING

Rămâne de văzut și ce va aduce Dan Petrescu în schimb, primul nume vehiculat ca transfer fiind acela al fundașului central brazilian Yuri Matias.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!