Kylian Mbappe rămâne la PSG - oficial

Kylian Mbappe rămâne la PSG - oficial

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, a anunţat sâmbătă, în faţa publicului de pe stadionul Parc des Princes, la ultimul meci al campioanei Franţei în acest sezon, că vedeta Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul până în 2025, transmite AFP.

”Sunt foarte mulţumit că rămân în Franţa, la Paris, în oraşul meu. Sper că voi continua să fac ceea ce iubesc cel mai mult, să joc fotbal şi să câştig trofee”, a declarat atacantul, care a fost curtat intens de Real Madrid.

Mbappe (23 ani) a prezentat în faţa spectatorilor un tricou pe care scris 2025, după ce a semnat o prelungire a contractului cu trei ani.

ADVERTISING

Atacantul francez era aşteptat la Real Madrid în această vară, din postura de jucător liber de contract, dar în cele din urmă a fost convins să rămână în capitala Franţei.

Vestea vine ca un şoc pentru Real Madrid, chiar înaintea finalei Ligii Campionilor, cu Liverpool, din 28 mai.

L'Equipe, Marca, Le Parisien-Aujourd'hui en France şi RMC au indicat sâmbătă că Mbappe îşi va prelungi contractul cu trei ani, iar un anunţ oficial va fi făcut în cursul serii.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!