Fosta mare jucătoare de tenis Kim Clijsters a vorbit despre cazul de dopaj al Simonei Halep (32 de ani), care își așteaptă finalitatea la TAS.
Clijsters a subliniat „marele semnal de alarmă” din cazul Simonei Halep, care s-a ales cu o suspendare de 4 ani dictată de ITIA și Sports Resolutions după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat și i-au fost găsite nereguli în pașaportul biologic.
Belgianca s-a referit la Patrick Mouratoglou și echipa sa ca "marele semnal de alarmă" din cazul Simonei Halep. De asemenea, Andy Roddick a subliniat faptul că antrenorul și echipa sa s-au aflat în controlul destinului sportiv al Simonei.
"Pentru mine, echipa este cel mai mare semnal de alarmă", a declarat Kim Clijsters în podcastul lui Andy Roddick, citată de siteul tennis.com. Fostul jucător american de tenis a completat: "E dificil pentru că există consecințe doar pentru sportiv, dar nu și pentru echipă. Sportivul e lăsat singur! Mouratoglou și oamenii lui erau în control, după ce Halep renunțase la echipa sa", a spus și Roddick.
În cadrul audierilor de la TAS, Patrick Mouratoglou și echipa lui și-au asumat responsabilitatea pentru suplimentul Keto MCT pe care i l-au recomandat Simonei, despre care sportiva noastră a acuzat că a fost contaminat cu roxadustat, substanța dopantă depistată în probele prelevate la US Open 2022.