Karolina Muchova, advesara care a pus capăt parcursului de excepție al Soranei Cîrstea la US Open, a făcut o declarație plină de fair-play după meci.
Muchova a lăudat-o pe Sorana și i-a dat dreptate când a spus că, în ciuda scorului dur, jocul a fost echilibrat.
"În ciuda scorului de 6-0, game-urile au fost foarte echilibrate, așa că scorul nu reflectă cu adevărat echilibrul care a fost pe teren. A fost foarte dificil. Îmi amintesc game-ul care a durat cam 15 minute. Da, a fost 6-0, dar în niciun moment nu a fost ușor, a trebuit să lupt pentru fiecare minge.
Cred că a fost foarte important să fac break-ul, la 2-0 pentru Sorana, în setul doi. Sunt foarte fericită că am reușit, după care mi-am ținut serviciul și am revenit în meci. Acest moment s-a dovedit a fi cheia victoriei", a declarat Karolina Muchova, citată de Eurosport.
Karolina Muchova a învins-o pe Sorana Cîrstea în sferturile de finală la US Open 2023, scor 6-0, 6-3.