Ianis Hagi este victima unui atac neașteptat în Scoția.
Jurnaliștii de la un portal al fanilor lui Celtic Glasgow, marea rivală a lui Rangers, îl atacă pe fotbalistul român.
Totul după ce BBC a publicat detalii despre negocierile pe care Ianis le poartă cu Rangers pentru prelungirea contractului.
Portalul Videocelts.com notează că este o tentativă "disperată" din partea celor de la BBC Scoția de a publica o știre pozitivă, după ce Rangers a pierdut cu Motherwell.
"După cele 45 de minute jucate împotriva lui Motherwell, este discutabil dacă un nou contract pentru Ianis Hagi poate fi considerat o veste bună. La fel ca Jefte, Hamza Igamane, Hagi și-a pierdut din strălucire în ultimele săptămâni, pe măsură ce Queens Park, St Mirren și Motherwell au arătat cât de mediocră este de fapt echipa de pe Ibrox. Mediocră chiar și într-o zi bună.
Vara trecută, el a fost disponibil gratis, dar niciun club nu a fost dispus să-i egaleze salariul de la Ibrox. Chiar și Scott Wright și Todd Cantwell au reușit să-și găsească echipe noi în timpul „Marii Curățenii de Vară” a lui Clement.
A prelua știri despre Hagi din surse românești este un semn de disperare – în ultimii 10 ani, acestea au prezis constant mutări uriașe pentru fiul lui Gheorghe. Manchester City, Real Madrid, Barcelona și Spurs au fost toate asociate cu o posibilă mutare, fără ca vreuna să-și manifeste un interes real. Ianis a jucat deja și a eșuat în Italia, Belgia și Spania. Ca jucător liber în vară, ar putea primi oferte modeste, în timp ce analizează o reducere drastică a salariului pentru a-și continua povestea de dragoste cu echipa de pe Ibrox", a scris sursa citată.
Recent, Gică Popescu a declarat că Ianis își dorește să rămână la Rangers și negociază prelungirea.