Ianis Hagi, primul gol marcat pentru Rangers după grava accidentare prin care a trecut

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român Ianis Hagi a marcat primul său gol pentru Glasgow Rangers după ce a revenit pe gazon după o lungă perioadă de absență, cauzată de o gravă accidentare la ligamentele genunchiului.

Folosit doar pentru a doua oară ca titular după această revenire, Hagi a marcat în meciul de azi dintre Rangers și Hibernian, scor 3-1. Sportivul de 24 de ani a marcat în minutul 55, acesta fiind golul doi al zilei pentru echipa sa. Românul a avut o reacție foarte emoțională după golul marcat și a început să plângă de bucurie, în brațele colegilor.

El a preluat inspirat o minge respinsă în careu și a trimis balonul imparabil în colțul din dreapta jos al porții. Hagi a fost schimbat în minutul 74 cu Alex Lowry. Ultimul gol marcat de Ianis pentru Rangers fusese bifat abia pe 18 ianuarie 2022. Golul lui Hagi se poate urmări în imagini VIDEO pe acest link.

ADVERTISING

18 luni a stat departe de teren Hagi, care a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor genunchiului drept. În meciul anterior, el a prins 22 de minute în derbiul cu Celtic, marele Old Firm din Scoția.

Ianis Hagi este dorit în această vară și de Galatasaray, fosta formație a tatălui său, dar și de Celta Vigo în Primera.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!