Gruparea de Serie A care e dispusă să achite clauza de reziliere importantă a lui Darius Olaru

Gruparea de Serie A care e dispusă să achite clauza de reziliere importantă a lui Darius Olaru

Darius Olaru este golgheterul campionatului Ligii 1 și poate cel mai în formă fotbalist de la FCSB în ultima perioadă.

Mijlocașul român de 25 de ani poate prinde în această iarnă transferul carierei, fiind dorit de o grupare de Serie A, Monza mai exact, echipă care şi-a trimis scouterii la meciul cu Hermannstadt, unul în care Olaru a strălucit, cu două goluri și o pasă de gol.

Presa peninsulară, prin publicația Tuttomercato24, scrie că jucătorul în roș-albastru e prima țintă din acest mercato de iarnă pentru Monza, care e dispusă să achite clauza de reziliere a românului, una consistentă, de 5 milioane de euro. FCSB va face astfel un profit important de pe urma hunedoreanului, care a fost cumpărat de la Gaz Metan Mediaș în 2020 pentru suma de 600.000 de euro.

ADVERTISING

Monza în prezent ocupă locul 11 în Serie A, cu 21 de puncte, director general aici fiind fostul președinte de la Milan, Adriano Galliani, care îi apreciază foarte mult calitățile fotbalistice lui Olaru.

”Galliani pregăteşte prima mutare din această iarnă. Conform spuselor fostului director executiv de la AC Milan, acesta a pus ochii pe Darius Olaru, fotbalist ce evoluează în prezent pentru FCSB. Delegaţii Monzei au venit personal în România pentru a-l urmări, iar mijlocaşul ofensiv a reuşit o dublă. Olaru va veni în Italia şi sunt şanse mari ca transferul să se realizeze. Clauza sa de reziliere este de 5.000.000 de euro, iar pentru FCSB ar reprezenta un tun financiar, având în vedere că a fost cumpărat pentru doar 600.000 de euro”, a notat Tuttomercato24.

ADVERTISING

Olaru are în prezent o cotă de piață în valoare de 6,5 milioane de euro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!