Gică Hagi a anunțat că a luat o decizie importantă înaintea noului sezon.
După ce a ieșit campion cu Farul, Hagi a anunțat că nu va mai efectua cantonamente înaintea meciurilor.
Hagi a aplicat deja tactica pe final de sezon și spune că o va menține și în următoarea stagiune.
"Era stabilit să mergem la hotel, Alibec și Larie au venit să-mi spună că ei ar dori să meargă la hotel, dar le-am zis să meargă acasă, să fie responsabili. Așa le-am dat și eu încredere lor. Văzând că am încredere, i-am responsabilizat. Nici dacă vreau nu mă mai întorc. N-ai cum, nu poți. Aș face cea mai mare prostie", a spus Hagi la Orange Sport.
De asemenea, Hagi a anunțat că vrea să schimbe și politica de transferuri și să aducă jucători tineri din Brazilia și Franța.
Hagi a mai spus că vrea să aibă două echipe la Farul, una pentru cupele europene și una pentru campionat.