FCSB a anunțat o decizie neașteptată imediat după meciul câștigat împotriva lui CFR Cluj, 1-0 pe Arena Națională în play-off-ul Superligii.
Decizia luată de Gigi Becali în urmă cu câteva săptămâni, aceea de a vinde FCSB, se menține intactă, doar prețul se schimbă.
Omul de afaceri din Pipera a dezvăluit că prețul vânzării FCSB va crește de la 25 de milioane de euro la 40, dacă "roș-albaștri" iau titlul după o pauză de opt ani. Gigi Becali a anunțat că există trei cumpărători interesați să achiziționeze clubul.
”Dacă luăm titlul, echipa o să fie vândută cu 40 de milioane, nu o să mai fie cu 25. Eu nu mai vreau. Dacă am spus așa, așa o să fac. Am trei cumpărători”, a spus Gigi Becali, conform Digi Sport.
FCSB a câștigat ultimul titlu din istoria clubului în 2015, cu Constantin Gâlcă pe banca tehnică.