FCSB câștigă în minutul 90 și urcă pe primul loc în clasamentul Ligii 1

FCSB câștigă în minutul 90 și urcă pe primul loc în clasamentul Ligii 1

FCSB s-a impus în minutul 90 în deplasarea de la Gaz Metan Mediaș, dintr-un penalti acordat cu ușurință de arbitru.

2-3 a fost scorul întâlnirii de la Mediaș, din cadrul etapei a 11-a a Ligii 1.

Ultimul meci al etapei a fost și cel mai spectaculos. Gaz Metan Mediaș și FCSB au oferit un joc superb, cu cinci goluri și o mulțime de ocazii.

FCSB a deschis scorul prin fostul jucător al medieșenilor, Darius Olaru, în minutul 11.

Avantajul "roș-albaștrilor" a durat doar 4 minute, pentru că Deaconu a egalat dintr-o lovitură de la 11 metri.

ADVERTISING

Oaspeții au revenit la conducere în minutul 31, când același Olaru a finalizat după o pasă a lui Tănase.

1-2 a fost scorul la pauza, după o repriză bună a lui FCSB, dar una în care l-a pierdut pe Dennis Man, ieșit accidentat în minutul 28.

După pauză, gazdele au trecut la controlul jocului și au reușit egalarea prin Valente, în minutul 60, cu o reluare superbă în urma unei pase foarte bune a lui Dumitru.

Pe final, ambele echipe au trecut pe lângă gol, care avea să vină de la Buș, în minutul 90, dintr-un penalti controversat.

ADVERTISING

Cu aceste trei puncte, FCSB revine pe primul loc al clasamentului, având 27 de puncte, cu două peste Universitatea Craiova. De partea cealaltă, Gaz Metan Mediaș ocupă locul 9, cu 13 puncte.

Gaz Metan Mediaș: Buzbuchi - Butean, Baco, Larie, Velisar - Alceus, Junior - Ze Manuel, Deaconu, Nițu - Dumitru.

FCSB: Vlad - Crețu, Miron, Cristea, Panțîru - Vînă, Perianu, Olaru - Moruțan, Man, Tănase.

Arbitru: Sebastian Colțescu.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate aricolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇