FCSB a primit răspunsul după oferta pentru înlocuitorul lui Daniel Bîrligea

FCSB a primit răspunsul după oferta pentru înlocuitorul lui Daniel Bîrligea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a primit răspunsul după ce l-a ofertat pe înlocuitorul lui Daniel Bîrligea.

Roș-albaștrii și-au îndreptat atenția către Jovo Lukić de la U Cluj, dar cele două cluburi nu s-au pus de acord asupra sumei de transfer.

FCSB a fost gata să ofere 1,5 milioane de euro, dar clujenii au cerut dublu.

„E exclus să nu mai transferăm un atacant. Lumea să nu mai fie îngrijorată. Eu nu mă ocup de Drăguş. Doar Gigi ştie. Gigi a zis că dă 1,5 milioane pe Lukic. Mi s-ar părea o soluţie Lukic, dar nu cred că se pune problema. E jucător sub contract cu U Cluj. Ei au spus că Lukic costă 3 milioane. Distanţa e mult prea mare între 1,5 şi 3. Mai puţin de 3 nu cred că acceptă U Cluj”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

ADVERTISING

Jovo Lukic a avut o transformare spectaculoasă după plecarea de la Universitatea Craiova și transferul la „U” Cluj. Atacantul bosniac a fost una dintre marile dezamăgiri ale oltenilor, însă la Cluj și-a relansat complet cariera.

În sezonul 2024/2025, Lukic a disputat 27 de meciuri pentru Universitatea Craiova în Superliga și a marcat doar 2 goluri.

Situația s-a schimbat radical după sosirea la „U” Cluj. În sezonul 2025/2026, bosniacul a jucat 32 de meciuri în Superliga, a înscris 18 goluri și a oferit 2 pase decisive. Cele 18 goluri l-au făcut golgheterul campionatului, într-un sezon în care „U” Cluj a terminat pe locul secund.

ADVERTISING

Înainte de aventura din România, Lukic a evoluat în Bosnia pentru Sloga Doboj, Krupa, unde a fost și împrumutat la Zvijezda Gradacac, iar apoi pentru Borac Banja Luka. La Borac a avut o perioadă importantă, marcând 32 de goluri în 108 apariții.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google