FCSB a oficializat, sâmbătă, transferul lui Aymen Boutoutaou (25 de ani).
Roș-albaștrii au anunțat oficial, într-o postare pe canalele de comunicare ale clubului, transferul algerianului Boutoutaou de la Sochaux, din Franța.
Fotbalistul, care poate juca în bandă, dar și în spatele vârfului, a semnat un contract pe trei sezoane și va purta numărul 28 la FCSB.
„FCSB anunţă transferul lui Aymen Boutoutaou, de la FC Sochaux-Montbéliard.
Atacantul francez în vârstă de 25 de ani a semnat un contract valabil pentru trei sezoane şi va purta tricoul cu numărul 28.
Clubul nostru îi urează bun-venit şi să aibă parte de mult succes în tricoul roş-albastru!", transmite FCSB.
Aymen Boutoutaou, cel mai scump transfer al verii pentru FCSB
Aymen Boutoutaou a asistat din tribună la meciul FCSB - FC Argeș 2-0, victoria "roș-albaștrilor" în prima etapă a noului sezon din Superliga.
FCSB va plăti 1.350.000 de euro echipei Sochaux din Franța, care a promovat în liga a doua.
Boutoutaou a marcat 13 goluri și a oferit șase pase de gol în sezonul trecut.
