FCSB a primit o veste excelentă după primul meci al noului sezon din Superliga.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a oferit vești bune despre accidentarea suferită de Mihai Popescu (33 de ani) chiar înaintea startului sezonului.
Popescu s-a accidentat la unul dintre antrenamentele pe care FCSB le-a făcut înaintea meciului cu FC Argeș, dar problema sa medicală nu e gravă.
„Are o mică problemă. A fost la Marijana, am înțeles, a zis că îi face o infiltrație și poate să joace. Deci nu are ceva grav, nu”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Mihai Popescu a revenit recent, într-o perioadă de timp foarte scurtă pentru tipul de accidentare suferit, după o ruptură de ligamente încrucișate.
El și-a prelungit contractul cu FCSB până în 2028.
