EURO 2020: Italia se califică en-fanfare în optimile de finală

EURO 2020: Italia se califică en-fanfare în optimile de finală

Italia a învins Țara Galilor la limită în ultima partidă din faza grupelor la EURO 2020, dar s-a calificat en-fanfare în faza optimilor de finală.

Squadra Azzura s-a impus cu scorul de 1-0, gol marcat de Pessina în minutul 39, profitând apoi și de eliminarea lui Ampadu în minutul 56, după un fault extrem de dur la Bernardeschi.

Selecționerul Roberto Mancini începea această partidă de pe Olimpico făcând 8 modificări față de precedentele două jocuri de la EURO. În echipa de start au intrat și trei brazilieni, evident naturalizați, e vorba de Toloi, Jorginho și Emerson. E clar că fostul antrenor de la City nu punea mare preț pe acest meci, Italia fiind calificată și având nevoie de un singur punct doar pentru a-și securiza primul loc.

ADVERTISING

Jocul de pe Olimpico a plăcut mult ochiului, iar curând ne-am dat cu toții seama că naționala lui Mancini nu dorește să glumească nici în această partidă. Belotti sau Chiesa au avut câteva șanse bune de gol până la deschiderea lui Pessina, iar galezii se mulțumeau cu o posesie sterilă și cu gândul că un 0-0 îi califica matematic în optimi.

În minutul 35 se împlineau chiar 1000 de minute consecutive fără gol primit pentru naționala din Peninsulă, o statistică de-a dreptul impresionantă.

Italia a spart gheața în minutul 39 după golul lui Pessina, gol marcat după o lovitură liberă bătută de pe flancul drept de Verratti și apoi o deviere inspirată din plin careu a mijlocașului lui Atalanta.

ADVERTISING

Jucătorii gazdelor începeau perfect și partea secundă, iar în minutul 53 aceștia loveau bara după o lovitură liberă de la distanță bătută perfid de Bernardeschi.

Galezii continuau să facă gafă după gafă în defensivă, iar în minutul 56 Ampadu a luat roșu direct după o intrare criminală la Bernardeschi, o decizie clară a lui Hațegan, care acorda al doilea roșu de la acest EURO, după cel de la Polonia - Slovacia.

Italienii s-au impus cu calm și cu multă maturitate până la final, final care a găsit multe rezerve pe teren, inclusiv o schimbare a portarului Donnarumma. Mancini a hotărât să îi dea câteva minute și lui Sirigu în minutul 88, portarul lui Torino, cu 27 de selecții la naționala azzuro.

ADVERTISING

O singură dată s-a mai întâmplat ca Italia să își câștige toate meciurile din grupă la un turneu final de CE, în 2000, iar atunci știm că italienii au terminat în finală, fiind învinși de Franța cu 2-1, după un gol de aur marcat de Trezeguet.

Echipe de start: 

Italia: Donnarumma - Toloi, Bonucci, Bastoni, Emerson - Pessina, Jorginho, Verratti - Chiesa, Belotti, Bernardeschi.

Țara Galilor: Ward - Gunter, Rodon, Ampadu - C. Roberts, Allen, Morrell, N. Williams - Bale, Ramsey, James.

Arbitru: Ovidiu Hațegan (România).

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Jose Mourinho pregătește aducerea lui Sergio Ramos la AS Roma

Prima victorie românească pe tabloul de la Bad Homburg

Prima decizie după întâlnirea Biden - Putin. SUA vor impune noi sancțiuni Rusiei

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!