Dunărea Brăila, victorioasă în deplasare în EHF European League

Dunărea Brăila, victorioasă în deplasare în EHF European League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

HC Dunărea Brăila a învins în deplasare echipa spaniolă ATTICGO Bm Elche, cu scorul de 32-29 (14-10), sâmbătă seara, în Grupa A a competiției feminine de handbal EHF European League.

Dunărea Brăila a condus de la un capă la altul al meciului, obținând victoria fără emoții.

Golurile oaspetelor au fost marcate de Mireya Gonzalez Alvarez 6 goluri, Katarina Jezic 5, Dejana Milosavljevic 4, Daria Michalak 3, Kristina Liscevic 3, Andreea Cristina Popa 2, Liliana Da Silva Venancio 2, Maria Kanaval 1, Kira Trusova (portar) 1, Oana Doina Bors 1, Mariam Nadia Mohamed 1.

Kira Trusova a avut 13 intervenții (39,39%), iar Elena Șerban a apărat 2 șuturi (18,18%).

Pentru iberice au înscris Carmen Filipa Claudino Figueiredo 9 goluri, Kelly De Abreu Rosa 6, Lisa Oppedal Weichbrodt 4, Zaira Benitez Gomez 3, Vanesa Rubio Wittich 2, Noelia Solla Prado 2, Clara Gasco Arranz 1, Paola Bernabe Cobos 1, Milica Ignjatovic 1.

Nicole Alejandra Morales Claure a reușit 8 intervenții (28,57%), iar Marisol Carratu Santoro a apărat 2 aruncări (14,29%).

Meciul a fost arbitrat de elvețiencele Sandra Schaad și Andrea Muller, iar delegat EHF a fost franțuzoaica Jamila Boulhimsse.

În alt meci, Larvik a surclasat-o pe Thueringer HC cu 38-25.

În clasament, HC Dunărea Brăila ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Larvik, 6 puncte, Thueringer HC, 6 puncte, ATTICGO Bm Elche, 0 puncte. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

Ultimele meciuri vor avea loc pe 22 februarie (Thueringer HC - ATTICGO Bm Elche) și pe 23 februarie (HC Dunărea Brăila - Larvik).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇