Dennis Man este pe cale să prindă transferul carierei, după ce evoluțiile sale din acest sezon s-au îmbunătățit.
Presa din Italia anunță că Dennis Man este monitorizat de AC Milan, iar transferul la campioana din Serie A s-ar putea face în iarnă.
Conform jurnaliștilor de la Serie B News, cel care a pus ochii pe Man este chiar legendarul Paolo Maldini, directorul sportiv de la AC Milan.
"Man ar putea face parte din proiectul pus la cale cu ani în urmă. Aflat la Parma din 2021, aripa română are un contract ce va expira în iunie 2025. Prin urmare, Parma va avea o poziție de forță în eventualele negocieri cu AC Milan.
Deocamdată, fotbalistul se află sub atenta supraveghere și nu este exclus ca cele două cluburi să ajungă la o înțelgere după Cupa Mondială. Dacă nu pentru un transfer definitiv, măcar pentru un împrumut", a scris Serie B News.
Dennis Man a fost transferat de Parma pentru 11 milioane de euro de la FCSB.
El a marcat 2 goluri în 6 partide pentru Parma în acest sezon de Serie B.