David Popovici (18 ani), declarat cel mai bun înotător al anului 2022, a acordat un interviu în publicația italiană Corriere della Serra.
În discuția pe care a avut-o cu Arianna Ravelli în amplul interviu din presa italiană, David Popovici a declarat că vrea inspire tinerii prin performanțele sale și este numit „erou național”.
Popovici a mai declarat vrea să-i fie amintit numele și peste 100 de ani și a dezvăluit că a început înotul pentru că a suferit de scolioză.
"M-am îndrăgostit de senzația de competiție de la primele curse. Doar faptul că înotam umăr la umăr cu cineva care mă putea sau îl puteam învinge îmi dădea foarte multă adrenalină. Nu-mi place să pierd, dar când pierd nu mă supăr, poate fi o lecție foarte folositoare. Ultima dată am pierdut în decembrie, la Campionatul Mondial în bazin scurt. NU vreau să încep să devin obișnuit cu ideea de a câștiga mereu, mi se poate urca la cap", a spus David Popovici.
Campionul român a explicat de ce vrea să fie amintit și peste 100 de ani: "Vreau că oamenii să aibă ce învăța din darul pe care eu l-am primit. Talentul, imaginea și vocea mea să inspire oamenii să ducă o viață sănătoasă, mi-ar plăcea să-i ajut, să-i fac să înțeleagă cât de norocși suntem.
Nu știu dacă sunt cea mai cunoscută persoană din România, dar 9 din 10 oameni mă recunosc când merg pe stradă. Îmi place că am o imagine puternică, o voce care e ascultată. E adevărat că nu e ușor să manageriezi faima, venită dintr-o dată, dar a trebuit să mă adaptez", a mai spus Popovici.
Mai mult, Popovici a spus că antrenorul său, Adrian Rădulescu, e unul dintre motivele pentru care a ales să nu plece în Statele Unite ale Americii.
"El e unul dintre motive, antrenorul. E adevărat că infrastructura din SUA, toate metodele pe care le ai la dispoziție sunt mai avansate, dar cred că un lucru foarte important, mai ales în sportul individual, este chimia dintre antrenor și sportiv. Suntem prieteni, ne respectăm reciproc. E balanța perfectă între prietenie și profesionalism, ceva că nu cred că aș fi putut găsi în altă parte.
L-am urmărit mult pe Phelps, dar nu pot spune că e un idol. Am o relație bună cu Paltrinieri, un exemplu perfect de persoană faimoasă care a rămas normală. În afara înotului, îl admir foarte mult pe Denzel Washington, îl apreciez pentru simplitatea lui și mi-ar plăcea să-l cunosc în persoană", a mai spus sportivul legitimat la Dinamo.