Darren Cahill, antrenorul australian al Simonei Halep, fosta lideră mondială WTA, a vorbit într-o conferință de presă, după jocul câștigat de eleva sa cu Iga Swiatek, prefațând întâlnirea din sferturi cu Serena Williams.
Marea campioana americană a ajuns la 39 de ani pe 11 WTA, având la activ 23 de titluri de Mare Șlem, ea trecând tot duminică în optimi în trei seturi de Aryna Sabalenka.
Într-o conferință de presă comună, susținută alături de celălalt antrenor al Simonei, Artemon Apostu Efremov, Cahill a lăudat-o mult pe sportiva din SUA: ”Serena Williams se mișcă din ce în ce mai bine pe teren, asta iese cel mai mult în evidență. Nu am mai văzut-o de multă vreme mișcându-se așa. Este capabilă să se apere mai mult. Dacă stai mult în puncte și dai multe mingi înapoi, era are puterea să întoarcă schimburile în favoarea ei. Eu și Arti va trebui să găsit un plan pentru ca Simona să o învingă pe Serena. Dacă intri într-un meci cu Serena cu gândul doar să încerci să faci tot ce poți, cel mai probabil nu vei reuși asta.
E încrezătoare, e Serena Williams. A fost foarte important pentru Simona că a câștigat la Wimbledon, astfel că va intra în meci încrezătoare. Trebuie să joace cu încredere, așa cum a făcut-o în ultimele două seturi din acest meci”, puncta cunoscutul antrenor din Adelaide, care i-a făcut lideri mondiali ATP pe Lleyton Hewitt și Andre Agassi.
Partida dintre Simona Halep și Serena Williams va fi LIVE text pe SpotMedia.ro, marți 16 februarie, ora exactă urmând a fi anunțată în curând de organizatori.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Lovitură financiară dată de Simona Halep, după accederea în sferturi la Australian Open
Cum explică Iga Swiatek înfrângerea din partida cu Simona Halep: Nu am putut să dau nicio replică
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.