Daniel Niculae, președintele Rapidului, ridicat de mascați pentru audieri: Detalii din dosarul cu acuzații de constituire de grup infracțional

Daniel Niculae, președintele Rapidului, ridicat de mascați pentru audieri: Detalii din dosarul cu acuzații de constituire de grup infracțional
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

UPDATE 13:04 – Daniel Niculae, președintele Rapidului, ar avea calitatea de suspect într-un dosar penal în care există acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice și folosirea materialelor pirotehnice.

Niculae nu este, însă, singurul „vizitat” de mascați, care au pus în aplicare nu mai puțin de 19 mandate de percheziție și aducere, valabile în București, Prahova și Ilfov, fiind vizați și membri ai galeriei Rapidului, scrie Orange Sport, care mai precizează, împreună cu alți 3 oameni, Liviu Ungurean (liderul galeriei Rapidului) a înființat un grup infracțional – la care au aderat alți 13 membri din galerie – n scopul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de articolul 371 alin. (2) din Codul penal şi producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 31 din Legea 126/1995, constând în aceea că la meciurile echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti a coordonat activitatea infracţională de deţinere, transport, introducere şi folosire a materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal în scopul distrugerii bunurilor şi a suprafeţei terenului de joc, prin aruncarea pe aceasta de articole pirotehnice.

ADVERTISING

știrea inițială

Daniel Niculae (41 de ani), președintele Rapidului, a fost ridicat de mascați, joi dimineața.

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascați într-un dosar în care nu are legătură cu fotbalul.

Concret, potrivit as.ro, mascații l-au ridicat pe Niculae pentru a fi anchetat într-un dosar legat de arme și muniții.

Dan Șucu, patronul Rapidului, a confirmat problemele lui Daniel Niculae, dar a spus că nu cunoaște detalii.

„Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Dan Șucu, conform as.ro.

ADVERTISING

Daniel Niculae este președintele Rapidului din 2021 încoace.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!