Patronul român al celor de la Genoa 1893, Dan Șucu, acționar majoritar și la Rapid București, a primit o veste proastă din Italia, din sânul celui mai vechi club din Peninsulă.
El își poate pierde marea vedetă din lot, pe Mario Balotelli, 34 de ani, atacantul ce n-a prins încă nici măcar o oră de joc la Genoa, totuși.
La două luni de la revenirea în Serie A, Super Mario și-ar face deja bagejele de la Genova. Conform cotidianului roz La Gazzetta dello Sport, internaționalul italian este nemulțumit că nu este folosit de Patrick Vieira. El nefiind inclus în lot nici la partida de astăzi cu Empoli de exemplu, de la ora 16, motivată fiind o stare gripală.
Italienii scriu că mexicanii de la Cruz Azul ar vrea să-l transfere în ianuarie și îi asigură un salariu de două milioane de euro. Mult peste salariul de 400.000 de euro pe care îl primește din partea Grifonilor, acum.
„Următoarele trei meciuri, cu Empoli azi, apoi cu Lecce și Parma, sunt decisive pentru a stabili multe lucruri în privința viitorului echipei paronate mai nou de Dan Șucu și asupra strategiei de mercato”, notează cei de la Gazzetta dello Sport.
Genoa dorește să-l păstreze pe vârful cu 36 de selecții și 14 goluri pentru Squadra Azzurra cel puțin până la finele stagiunii.
În șase apariții, Balotelli a prins doar 57 de minute la Genoa. Rămâne de văzut și dacă se vor realiza transferurile lui Ianis Hagi și Darius Olaru la iarnă, așa cum se tot scrie în presa italiană și română: „În timp ce se vorbește deja de Ianis Hagi, Genoa l-ar viza pe un alt român. «Il fantasista» Darius Olaru, jucător de la Steaua București, 26 de ani, cu un contract care expiră în 2028 și o clauză de reziliere de cinci milioane de euro. Același club confirmă interesul unei echipe europene, dispuse să să-l ia pe căpitanul roș-albaștrilor în ianuarie. Multe indicii duc către Grifonuli român”, se mai arată în același ziar roz.
D.A.