CFR Cluj are doar un punct strâns în primele două meciuri din grupele Conference League, iar scaunul lui Dan Petrescu se clatină.
Președintele campioanei României, Cristi Balaj, anunță că va discuta zilele următoare cu Dan Petrescu.
"Din cauza unor rezultate, probabil și calitatea jocului. E un stil de joc cu care Dan Petrescu a câștigat meciuri și a adus trofee, pentru că nu s-a schimbat. Vina este împărțită. Rămâne de văzut, vom analiza ce facem în continuare. Nu se mai iau decizii la cald, ar trebui să fie o normalitate la orice club care se respectă", a spus Balaj la Pro Arena.
"Vom analiza, nu facem aceste lucruri după joc. Stăm, ne gândim, o să discutăm și cu Dan Petrescu. Vrem să avem rezultate mai bune, să avem un joc mai mult spectaculos, să aducem mai mulți suporteri la stadion", a adăugat Balaj.
CFR Cluj a fost învinsă aseară de Sivasspor, scor 0-1, în etapa a doua a Grupei G din Conference League.
În prima rundă, CFR Cluj a remizat la FC Ballkani, scor 1-1.