Dan Petrescu, discurs neașteptat înaintea meciului Floriana - CFR Cluj din Liga Campionilor

Dan Petrescu, discurs neașteptat înaintea meciului Floriana - CFR Cluj din Liga Campionilor

Dan Petrescu a avut un discurs complet neașteptat înaintea meciului dintre Floriana și CFR Cluj din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.

Antrenorul campioanei a afirmat că nu înțelege motivul pentru care CFR Cluj este considerată favorită în duelul cu gruparea malteză deoarece aceasta este una de top.

"Asta e problema fotbalului românesc. Sunt prea mulți specialiști care nu înțeleg fotbalul. Nu au jucat fotbal, nu au făcut nimic și își dau cu părerea. Dacă ar fi urmărit echipa din Malta, ar fi văzut că e o echipă foarte bună! De fapt, nu mergem în Malta, ci în America de Sud. Sunt 10 titulari străini și un maltez care joacă în națională. Nu are nicio treabă cu Malta. O să vedeți mâine 4 brazilieni, 3 argentinieni, un senegalez și doi italieni", a spus Dan Petrescu, potrivit Gsp.ro.

ADVERTISING

De asemenea, Petrescu a afirmat că CFR Cluj vă fi dezavantajată și de suprafața de joc, dar și de absențe.

"Va fi și un teren sintetic care nu ne avantajează. Nu e bun ca cel de la Astana, ci e foarte rău, ca cel de la Chiajna. În plus, probleme lui CFR sunt enorme! Sunt foarte mari. Cei trei mijlocași care joacă în cupele europene nu sunt. Bordeianu e suspendat, iar Păun și Djokovic nu s-au refăcut după problemele avute (n.r. au teste de COVD-19 pozitive). Tot mijlocul lipsește! Omrani a făcut ruptură la antrenamentul de ieri, deci ne bazăm doar pe Rondon în atac. Avem probleme mari", a mai spus Petrescu.

ADVERTISING

În final, Petrescu a încheiat prin a spune că CFR Cluj are șanse mici de calificare.

"Șansele sunt egale. Maltezii sunt de 3 săptămâni în cantonament, au jucat trei partide de verificare. Îi știu foarte bine. E un singur meci și au șanse mari. Dacă era un duel tur-retur, aveam șanse mai mari. Așa, sunt mici", a conchis Petrescu.

Partida dintre Floriana și CFR Cluj va avea loc miercuri, de la ora 22:00, și nu va fi televizată în România. Meciul va fi live text pe SpotMedia.ro.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇