Echipa națională olimpică a României, cu jucători sub 23 de ani, a pierdut sâmbătă seara un prim meci amical disputat în cantonamentul din Spania, scor 0-1 cu selecționata Mexicului.
Nicolae Dică, antrenorul tricolorilor și secundul în același timp al naționalei de seniori, a vorbit după acest eșec, spunând că echipa s-a mulțumit să domine steril în prima parte și cam atât.
”Au fost multe lucruri pozitive, am făcut presing sus și am recuperat multe mingi. Am avut reacție după pierderea mingilor. Am avut o posesie bună în prima repriză, dar nu ne am creat ocazii. Am făcut o greșeală la golul lor și ne-a costat.
Naționala olimpică a României, învinsă de Mexic
Trebuie să fim concentrați când ajungem în ultimii 30 de metri ca să reușim să marcăm din două ocazii, ca mexicanii. Nu știu câți titulari avem acum pentru Jocurile Olimpice, depinde de ce jucători vom acea atunci. Fără să mă gândesc, spun că nu sunt aici: Coman, Hagi, Man sau Mihăilă”, a punctat Dică în prima fază, într-un interviu acordat celor de la Gazeta Sporturilor.
El a declarat la finalul intervenției că obiectivul României trebuie să fie acela de a obține o medalie la JO 2021 de la Tokyo: ”Mexic are o echipă foarte bună, jucători născuți 97, 98 și 99. Noi avem și 2000, și 2001... Eu vreau mai mult de la această echipă, sper să câștigăm cu Australia. Indiferent cine va merge la Jocurile Olimpice, mă refer la jucători, trebuie să mergem cu obiectivul de a câștiga o medalie”.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Angulo, abia intrat pe teren în repriza secundă.
România va mai bifa un meci amical la Marbella, pe 8 iunie, cu echipa Australiei.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Roger Federer avansează cu greu în optimi la Roland Garros, după un meci de aproape patru ore
Șumudică, nou antrenor la CFR Cluj, prim atac frontal la cei din FRF: ”Așa distrugi jucătorii”
Ierbar recapitulativ cu frunze toxice și roșii
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.