Veste proastă pentru Corvinul Hunedoara după victoria fantastică obținută împotriva ungurilor de la Paks în manșa tur a turului 1 preliminar din Europa League, 4-0.
Câștigătoarea-surpriză a Cupei României, Corvinul, a produs o surpriză și în preliminariile Europa League.
Este aproape de calificarea în turul secund al Europa League, după ce a învins cu 4-0 pe Paks în deplasare, dar calificarea aduce o veste proastă pentru hunedoreni.
Corvinul Hunedoara pierde dreptul de promovare în Superligă dacă se califică mai departe în Europa
Dacă va trece de primul tur, Corvinul va pierde ocazia de a-și depune în termen, la FRF, actele care atestă dreptul de promovare în Superligă în sezonul viitor. Corvinul se poate transforma din club de drept public în unul de drept privat, dar dacă nu-și poate depune actele la timp atunci va pierde oportunitatea promovării.
Promovare pe care, bineînțeles, va trebui să o obțină pe teren în sezonul din Liga 2 care stă să înceapă.
"Lucrurile sunt foarte clare. Dacă se califică mai departe un singur tur, indiferent dacă e Europa League sau Conference League, Corvinul nu se mai încadrează, din punct de vedere regulamentar, în termenul legal pentru a depune dosarul pentru noua societate. Există deja, este înființată, e o echipă de drept privat.
E un paradox, utopie. Corvinul nu-și poate propune altceva decât vitoria, cel mai probabil se va califica. Și, da, nu va avea drept de promovare sezonul următor", a declarat Bogdan Apostu, apropiat al clubului hunedorean, la Prima Sport.
Corvinul în preliminariile Europa League
Corvinul Hunedoara a câștigat prima manșă din turul 1 preliminar al Europa League, scor 4-0, în deplasare cu maghiarii Paks. Sergiu Buș și Marius Lupu, care a reușit un hat-trick, au marcat golurile partidei. Manșa retur va avea loc joia viitoare, de la ora 21:00, la Sibiu.
Dacă nu se va produce o surpriză colosală și va trece de Paks, Corvinul va întâlni în turul 2 formația croată NK Rijeka.