Premier League a anunţat luni semnarea unui nou contract pentru drepturile TV ale campionatului de fotbal a Angliei, care se ridică la valoarea record de 6,7 miliarde de lire sterline (7,8 miliarde de euro) pe patru ani, începând din sezonul 2025-2026, informează AFP.
Actualul acord aflat în vigoare (2022-2025), cel mai valoros dintre cele din marile campionate naţionale de fotbal, este estimat la 5 miliarde de lire sterline (5,8 miliarde de euro) pe trei ani şi difuzarea a 200 de meciuri.
Defalcate pe un sezon, drepturile TV din prima ligă engleză rămân aşadar relativ stabile, trecând de la 1,66 miliarde de lire sterline (1,94 miliarde de euro) în medie pe sezon la 1,67 miliarde (1,95 miliarde de euro) pentru noul acord.
În plus, drepturile viitoare acoperă un număr mai mare de meciuri difuzate (aproape 270). De asemenea, pentru prima dată, toate meciurile dintr-o etapă de campionat vor fi transmise în direct, cu excepţia celor care vor avea loc sâmbăta de la 15:00, care nu vor fi difuzate pentru a încuraja prezenţa pe stadion.
''Rezultatul acestui proces subliniază puterea Premier League. Este o dovadă de încredere pentru cluburile noastre, jucătorii noştri şi managerii noştri, care continuă să ofere cel mai competitiv fotbal din lume, pe stadioane pline şi pentru suporterii care creează o atmosferă de neegalat în fiecare săptămână', a declarat Richard Masters, directorul executiv al primei ligi engleze.
Difuzorii Sky Sports şi TNT Sports şi-au păstrat drepturile de a transmite meciurile în direct. Amazon, care participase la licitaţia anterioară şi câştigase drepturile pentru 20 de meciuri pe sezon, nu a obţinut niciun lot de această dată. Sky va transmite cel puţin 215 meciuri live pe sezon, iar TNT 52.
BBC Sport şi-a păstrat drepturile asupra programului său emblematic ''Meciul zilei'', care prezintă momentele importante ale fiecărei etape de campionat.