Concluzia trasă de presa internațională după conflictul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki

Concluzia trasă de presa internațională după conflictul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki

Conflictul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki stârnește în continuare ecouri.

Caroline Wozniacki s-a arătat consternată de faptul că sportiva noastră primește wild card-uri pentru turnee, spunând că sportivii testați pozitiv pentru dopaj nu ar trebui să beneficieze de asemenea facilități.

În replică, Simona a trimis-o pe Wozniacki să citească decizia TAS, iar dacă nu o înțelege să solicite un translator.

Văzând reacția Simonei, jurnaliștii de la Essentially Sports au ajuns la concluzia că românca nu va lăsa netaxat niciun comentariu negativ la adresa sa pe acest subiect.

ADVERTISING

"Comentariile lipsite de sensibilitate ale Carolinei Wozniacki au rănit cu siguranță sentimentele Simonei Halep. Răspunsul încrezător al romancei a arătat că Halep nu este pregătită să asculte vreun comentariu negativ. Fostul lider al clasamentului WTA speră să revină la nivel maxim în tenis, iar fanii îi sunt alături și îi doresc mult succes în carieră", a scris Essentially Sports.

Caroline Wozniacki a fost cea care a declanșat acest conflict, după o declarație dură făcută la adresa Simonei Halep.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Acum nu a mai jucat pentru o vreme și se va întoarce. Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să existe modele bune pentru tânăra generație. Este un sport în care sunt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți. Îmi doresc o luptă corectă”, a spus Caroline Wozniacki.

ADVERTISING

În replică, Simona Halep a trimis-o pe Wozniacki să citească decizia de la TAS.

"De ce a spus asta? De ce a zis-o? Nu am făcut nimic greșit. Nu m-am dopat, nu am trișat. E bine să citim decizia de la TAS. A fost o contaminare, n-am nicio legătură cu dopingul. Nu sunt o trișoare! Le mulțumesc organizatorilor că mi-au dat un wild card. Doar o persoană să fie negativă la adresa mea… Nu este importantă pentru că am sute de oameni care îmi oferă dragoste", a spus Simona Halep.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!