Cluburile din Liga 1 au fost informate despre momentul implementării VAR în România - presă

Cluburile din Liga 1 au fost informate despre momentul implementării VAR în România - presă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cluburile din Liga 1 au fost deja informate despre momentul în care în sfârșit sistemul de tehnologie VIDEO, celebrul VAR va fi implementat în campionatul nostru după ani și ani de discuții și tărăgănări.

Sistemul VAR nu va fi implementat în acest sezon, nici măcar în fazele finale de play-off și play-out, însă acest lucru se va întâmplă cu siguranță de la startul stagiunii următoare, sezonul 2021/2022.

Cluburile au fost deja informate de către LPF că din ianuarie 2021 va începe pregătirea procedurilor de instruire a operatorilor și arbitrilor. Se estimează că trainingul va dura aproximativ 6 luni, după cum anunță ziarul Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

Va fi semnat în cel mai scurt timp și un acord între Ligă, Comisia Centrală a Arbitrilor și deținătorul drepturilor TV, iar în perioada următoare vor avea loc și meciuri amicale în care arbitrii vor fi ajutați de sistemul VAR pentru a se familiariza cu acesta din toate punctele de vedere.

VAR - The System Explained

Un susținător fervent al apariției VAR în România a fost și este Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, cel care a cerut în dese rânduri acest sistem în Liga 1, după multele gafe pe care le-au făcut arbitrii noștri în campionat: ”Vă zic că nu vom avea VAR, suntem singura țară din Europa care nu avem. Dacă la golul de la meciul de tineret pe care l-am primit aveam VAR? Dacă nu ne calificam? Am primit un penalti împotrivă care nu a fost, putea să se termine 1-0 și nu ne calificam.

ADVERTISING

Liga 1: Viitorul, învinsă la Clinceni

Poate conducătorii de la Ligă și FRF văd ce important e VAR. Vorbesc de doi ani, nu l-am văzut și nici nu cred că-l voi vedea, eu că antrenor. Ar fi un miracol spre binele fotbalului românesc”, spunea fostul mare fundaș dreapta al lui Chelsea, conform ziarului mai sus citat.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Finală surpriză la Turneul Campionilor

Arbitrul Istvan Kovacs a aflat că este infectat cu noul coronavirus cu doar câteva minute înainte de meciul Botoșani - Craiova

ADVERTISING

O imagine brutală despre Români: Țara din UE cu cele mai multe wc-uri în curte. De departe - 24% față de o medie de 2%. Care sunt explicațiile și ce soluții există – Interviu

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!