În anul 2020, când în lume se vorbește tot mai des despre inteligență artificială sau călătorii spre Marte, un sfert din gospodăriile românești au WC-ul în curte, țara noastră rămânând, de ani de zile, fruntașă în UE la acest capitol jenant, cu mult deasupra Bulgariei, următoarea clasată. Suntem prea săraci? Ne e lene? Nu ne pasă? Care să fie explicația?
Conform statisticilor oficiale, statele membre ale UE care stau cel mai prost din acest punct de vedere sunt: România, unde 24,2% din locuitori nu aveau anul trecut o toaletă în casă, Bulgaria (13,7%), Lituania (10%), Letonia (8,7%), Estonia (4,7%) şi Ungaria (3,1%).
La polul opus se află Suedia (aproape de 0%), urmată de Luxemburg, Malta, Olanda şi Slovenia (toate cu 0,1%) şi Germania (0,2%), media în UE fiind de 2%.
”La noi nu există canalizare, ai mei n-au știut unde să facă. Nu are nimeni în sat, fiecare și-a făcut cum a putut o fosă septică în curte. Au săpat o groapă din care se scurge totul în pământ și asta e.... Avem apă, apometru. Dar nouă ne-a promis Primăria și canalizare, și gaze!
Acum a fost ales același primar, pentru că s-a mutat de la ALDE la PSD cu puțin timp înainte de alegeri. A fost 4 ani primar și nu a făcut nimic, nimic. Și cred că nu va face nimic nici în următorii patru. Oamenii au ales PSD-ul, de fapt. La noi e o problemă - o să murim tot cu PSD aici; indiferent cine candidează, ștampila se pune pe PSD. Au rămas mai mult bătrânii în sat și ei spun că PSD le-a mărit pensia, în timp ce ceilalți le-au luat-o, de aia votează cu PSD”, ne-a mărturisit un locuitor din Argeș.
Invitat de SpotMedia.ro să explice de ce rămâne România (de ani de zile!) fruntașă la WC-uri în curte și cum s-ar putea remedia problema, sociologul Mircea Kivu a subliniat, printre altele, că țara noastră este una ”cu două viteze” – orașe dezvoltate / restul care ”băltește în subdezvoltare” - și că oamenii care au posibilități materiale preferă ”să fugă în străinătate sau la oraș” decât să investească în modernizarea casei.
”Speranța ar putea să vină din schimbarea puterii centrale”
Dle Kivu, explicați-ne mai întâi care sunt principalele cauze pentru care rămânem mereu pe primul loc în acest rușinos top, mult deasupra bulgarilor, pe care îi desconsideram altădată? Suntem prea săraci? Nu ne pasă? Ne e lene să muncim ca să facem o fosă septică în curte? E vorba despre eternul și fascinantul slogan românesc ”MERGE ȘI-AȘA”?
Înainte de toate, trebuie avut în vedere că România este una din țările în care proporția populației care trăiește în așezări rurale este printre cele mai mari din Europa (44% în România, față de 32% în Bulgaria).
Apoi, trebuie să ne uităm la ce reprezintă satul românesc - populație îmbătrânită. Puțina populație activă prestează la oraș munci prost plătite. Mai degrabă decât să investească în modernizarea casei, oamenii cu posibilități de aici se gândesc cum să fugă în străinătate sau la oraș.
Practic, avem de-a face cu o țară cu două viteze: dezvoltarea e concentrată în marile orașe (unde decalajele față de restul UE s-au redus substanțial), restul băltește în subdezvoltare. În anii tranziției a lipsit o politică de reducere a decalajelor dintre așezări.
Totuși: există și vești bune: am intrat în UE cu 42% din populație cu toaleta în curte; după zece ani, proporția s-a redus la aproape jumătate (24%).
De ce mai avem ȘCOLI cu wc în curte?! Și de ce nu există sancțiuni (pecuniare, nu electorale) pentru autoritățile locale incapabile să le asigure condiții civilizate copiilor (tăieri de salarii, amenzi usturătoare etc)?
Aici, răspunsul e, cel puțin în primă instanță, simplu: contrar declarațiilor oficialilor și ale candidaților electorali, educația nu este o prioritate națională.
De fapt, diferența dintre cum se face școală la țară și cum se face la oraș e imensă: multor școli rurale nu le lipsesc doar WC-urile, ci și profesorii calificați. Rezultatele se văd în cifrele despre abandonul școlar, în proporția infimă a copiilor din școlile rurale care reușesc să urmeze o facultate etc.
Deci problema nu e doar racordarea școlilor rurale la canalizare, ci conectarea lor la un învățământ de calitate.
Oamenii înțeleg importanța, gravitatea situației sau nu?
Desigur, oamenii din satele subdezvoltate sunt nemulțumiți de condițiile în care învață copiii lor, de educația pe care (nu) o primesc aceștia. Numai că rezolvarea mai simplă, dacă au posibilități, e să-și ducă copiii la o școală din oraș.
Iar cei „fără posibilități” sunt, după cum știm, dependenți de primar.
Credeți că oamenii sunt ținuți intenționat în sărăcie și privațiune, pentru ca atunci când li se aruncă niște ciozvârte electorale să voteze cu Stăpânul (PSD sau PNL sau...)?
Cred că, mai degrabă, unii aleși locali sunt pragmatici: preferă să aloce banii pentru salariile angajaților primăriei și pentru lucruri care se văd imediat.
Pentru investiții în infrastructură trebuie să scrii proiecte (și mulți primari pur și simplu nu știu cum se face), apoi trebuie să dai socoteală de fiecare leu cheltuit...
Cum se poate ieși din această mocirlă? Alegerile locale din acest an au arătat că facem pași spre lumină sau îi facem tot pe loc?
Niște pași s-au făcut, dar numai în marile orașe. Nu am observat schimbări spectaculoase în comunele sărace.
În cele mai multe, aleșii locali au rămas în funcție (sistemul alegerilor într-un singur tur i-a favorizat) sau s-a schimbat un „stăpân” cu altul, de aceeași factură.
Speranța ar putea să vină din schimbarea puterii centrale, în urma alegerilor parlamentare. Ar trebui să întrebăm principalele forțe politice care pretind să ne guverneze ce soluții concrete au pentru eliminarea zonelor de subdezvoltare, cum au de gând să intervină în ajutorul comunităților transformate în pungi de sărăcie.
***
Ascultă câteva opinii sincere exprimate anul trecut, când se punea problema desființării prin lege a WC-urilor din fundul curții: