CFR Cluj anunță o schimbare radicală de strategie

CFR Cluj anunță o schimbare radicală de strategie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj, campioana ultimelor sezoane de Liga 1, anunță o schimbare interesantă a strategiei începând cu următoarea stagiune a fotbalului din România.

Un lucru anunțat de președintele Cristi Balaj, imediat după remiza de sâmbătă seara dintre Farul și CFR Cluj, scor 0-0: ”Îi felicit pe Hagi, pe Popescu, dar nu pot să nu îl felicit și pe Dan Petrescu pentru că a pregătit partida foarte bine. Înțelegeți acum de ce am afirmat că se joacă în continuare campionatul. Câștigătoarea campionatului e încă necunoscută. Nu întâmplător i-a fost frică lui Dan Petrescu de acest meci”, și-a început discursul fostul mare arbitru român, într-o intervenție telefonică la DigiSport.

ADVERTISING

Președintele feroviar a anunțat detaliile noii strategii care va fi impusă la CFR, o strategie care se va axa pe fotbaliști tineri, de mare perspectivă: „Există tineri pe care ne vom baza și pe care vom încerca să îi creștem, dar se va face în raport cu creșterea performanței. Vom încerca să aducem jucători titulari, niciodată rezerve. E păcat că echipele românești nu au reușit să beneficieze de intrarea directă în grupele competițiilor europene. Motivul este faptul că nu a existat și o preocupare de a ne califica, de a acumula puncte.

Încercăm să nu mai facem greșelile care s-au făcut în trecut. Vom aduce jucători de calitate pe care să îi folosim și să îi vindem mai departe, dar și jucători pe care să îi creștem, să îi împrumutăm și să îi aducem la echipă, așa cum a fost și Petrila”, a mai adăugat Balaj, fost șef la ANAD.

ADVERTISING

CFR Cluj are acum 8 puncte avans față de FCSB, însă e o distanță care se poate micșora la 5, dacă roș-albaștrii se impun duminică în deplasarea de la FC Argeș. Și astfel pot din nou depinde doar de ei în ce privește soarta titlului, dar asta numai dacă înving tur-retur pe ardeleni.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!