Reputatul tehnician italian Carlo Ancelotti, în prezent pe banca tehnică a celor de la Real Madrid, s-ar fi înțeles cu naționala Selecao a Braziliei pentru un post de selecționer.
Federația de fotbal din Brazilia a căutat mai multe soluții după indepartea lui Tite, la capătul unui Campionat Mondial în care din nou echipa din Țara Cafelei a dezamăgit, fiind eliminată de Croația, la ultimul Mundial al lui Neymar pe teren.
După ce soluțiile Luis Enrique sau Pep Guardiola au picat, brazilienii s-au îndreptat către Ancelotti și se pare că l-au convins să preia naționala sud-americană din vara viitoare: "Președintele CBF, Ednaldo Rodrigues, intenționează să anunțe public înțelegerea cu tehnicianul Carlo Ancelotti la sfârșitul acestei luni. Acesta va fi noul antrenor al Braziliei începând din 1 iulie 2024. Există și posibilitatea ca antrenorul italian să ajungă la cârma naționalei selecao și din ianuarie 2024, în funcție de disponibilitatea lui Real Madrid", scriu catalanii de la Sport.
Până la sosirea lui Ancelotti, campion al Europei de mai multe ori cu Real, Brazilia va fi antrenată de un interimar, cel mai probabil Ramon Menezes.
Există și posibilitatea ca mutarea să se realizeze în iarnă, în funcție de rezultatele clubului blanco. Ancelotti mai are contract cu gruparea madrilenă până la finele sezonului viitor.
D.A.