Care sunt cei patru jucători care pot pleca în această vară de la CFR Cluj

Care sunt cei patru jucători care pot pleca în această vară de la CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj este vedeta perioadei de mercato din această pauză competițională, însă de la gruparea ardeleană se pregătesc și plecări, și e vorba chiar de jucători cu nume.

Informația a fost dezvăluită chiar de președintele lui CFR, fostul arbitru Cristi Balaj, care a povestit că există oferte pentru mai mulți jucători importanți ai campioanei României.

Vorbim de Petrila, Burcă, Debeljuh și Boateng, ultimul care are și acum o ofertă foarte mare din străinătate: ”Petrescu solicită jucători cu minim de cerințe: forţă, înălţime, meciuri, goluri în ultimul an. Zanfir şi Mara încep să caute. Există şi propuneri de la impresari sau cluburi. Se face selecţie, ne mai uităm şi eu, şi Bilaşco, se transmite către stafful lui Petrescu, care mai face o selecţie. Petrescu se uită şi el şi ultimul cuvânt îl are finanţatorul, dar nu s-a întâmplat să spună nu în această campanie.

Am cheltuit mai mult decât am vândut, nu s-au concretizat ofertele pentru Petrila, Burcă, Debeljuh. Boateng are și el o ofertă foarte mare. Vor pleca doar dacă suma primită este satisfăcătoare pentru club şi depinde ce soluţii avem, pentru că vrem şi performanţă. E mică şansă să plece toţi o dată”, a fost dezvăluirea lui Balaj la televiziunea OrangeSport.

ADVERTISING

Clujenii tocmai l-au transferat pe fostul golgheter al Ligii 1 din sezonul trecut, spaniolul Jefte, de la Farul, pentru mai puțin de 500.000 de euro, acesta fiind al șaselea transfer al verii pentru campioană.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!