CFR Cluj și-a găsit jucătorul sub 21 de ani pentru sezonul următor: Suma transferului

CFR Cluj și-a găsit jucătorul sub 21 de ani pentru sezonul următor: Suma transferului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj este pe punctul de a rezolva și problema jucătorului sub 21 de ani pentru sezonul următor.

Campioana României a ajuns la un acord cu FC Voluntari pentru transferul portarului Mihai Popa.

350.000 de euro ar urma să plătească gruparea din Gruia în schimbul goalkeeperului în vârstă de 21 de ani, anunță Fanatik.

"Dan Petrescu i-a transmis lui Mihai Popa că se bazează pe el în campionat, acolo unde portarul va fi jucătorul U21 folosit de cei de la CFR Cluj în primul “11”. Datorită acestei reguli, postul lui Popa, în campionat cel puţin, este cimentat", notează sursa citată.

ADVERTISING

40 de meciuri a jucat Mihai Popa în sezonul precedent.

Vito Hammershöy-Mistrati, Christopher Braun, Karlo Brucic, Karlo Muhar şi Denis Kolinger sunt ceilalți jucători transferați vara aceasta de CFR Cluj, are este foarte aproape să-l aducă și pe Jefte Betancor de la Farul Constanța.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇