CFR Cluj a câștigat primul amical al verii

CFR Cluj a câștigat primul amical al verii

Campioana României CFR Cluj a câștigat prima sa partidă amicală din această vară, în cantonamentul din Austria unde se află și unde va rămâne până pe 26 iunie.

Ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0 în fața slovenilor de la Koper, locul 2 în campionatul Sloveniei sezonul trecut.

Golurile au fost marcate de Gabi Debeljuh în minutul 10 și de Marko Dugandzici, în minutul 53.

Dintre noile transferuri soste în această vară la CFR, au debutat doi fotbaliști sâmbătă seara în prima parte, e vorba de Christopher Braun și Karlo Brucici. De asemenea, în repriza secundă, au mai evoluat și Lovro, Muhar și Mistrati, tot noi veniți.

CFR Cluj în prima repriză: Bălgrădean – Braun, Graovac, Yuri, Brucic – Boateng, Bordeianu, Păun – Deac, Birligea, Debeljuh.

ADVERTISING

CFR Cluj în repriza secundă: Sava, Itu, Roger, Bălan, Hoban, Lovro, Muhar, Mistrati, Sacko, Dugandzic, Petrila.

Pentru ardeleni mai urmează amicale cu Napredak Kruševac, pe 21 iunie, Partizan Belgrad, 24 iunie și Hajduk Split, 25 iunie.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!