Fotbalistul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă online, că el şi colegii săi trebuie să fie răbdători în meciul cu Liechtenstein din preliminariile CM 2022, precizând că şi Germaniei i-a fost greu să desfacă apărarea acestei selecţionate.
„Nu contează cât de repede marcăm, important este să avem răbdare pentru că va fi un meci în care vom avea mingea în majoritatea timpului. Chiar am văzut că şi germanilor le-a fost greu să îi desfacă. Aşa că asta trebuie să facem, să fim răbdători să ţinem cât mai multe mingea şi cu siguranţă se vor ivi oportunităţi de a marca. Dacă ne vom precipita şi ne vom grăbi la fiecare acţiune, atunci va fi mai greu pentru noi. Chiar dacă lumea se aşteaptă la un meci uşor cu Liechtenstein, noi nu îl considerăm aşa. Dacă nu vom intra la fel de concentraţi şi dacă nu vom avea aceeaşi atitudine ca în meciul din Islanda ne va fi greu şi cu Liechtenstein. Nu cred că e deloc periculoasă victoria din Islanda, chiar dacă a fost înaintea acestui meci cu Liechtenstein. Consider că acea victorie ne-a descătuşat puţin, iar acum cred eu că va fi din ce în ce mai bine”, a afirmat Stanciu.
"Revederea cu fanii pe Arena Naţională va fi un moment special, un moment plăcut pentru că e primul meci după un an şi jumătate sau poate chiar mai mult de când jucăm fără ei. Sperăm să vină într-un număr mare să ne susţină şi să le facem duminică o bucurie", a adăugat mijlocaşul.
Stanciu este în continuare optimist în ceea ce priveşte calificarea la Cupa Mondială.
"Cred că putem ajunge la Cupa Mondială din Qatar. Dar trebuie să o luăm pas cu pas. Am reuşit să câştigăm cele trei puncte în Islanda, acum trebuie să facem acelaşi lucru cu Liechtenstein, unde iar este obligatoriu să câştigăm pentru a mai avea speranţe. Suntem pe drumul cel bun şi dacă vom reuşi să legăm două-trei victorii Cu siguranţă va fi din ce în ce mai bine şi şansele la calificare vor creşte", a precizat Nicolae Stanciu.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, duminică, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, selecţionata Liechtensteinului, într-o partidă din cadrul preliminariilor CM 2022. Pe 8 septembrie, de ora 21:45, prima reprezentativă va juca împotriva Macedoniei de Nord pe Tose Proeski Arena din Skopje.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: