Denis Alibec a aflat verdictul medicilor după accidentarea de la echipa națională

Denis Alibec a aflat verdictul medicilor după accidentarea de la echipa națională
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul Denis Alibec a aflat verdictul medicilor după ce s-a accidentat în partida cu Islanda de la echipa națională.

Vârful lui CFR Cluj a fost diagnosticat cu o leziune fibrilară în zona din faa a mușchiului pulpei, potrivit Sport.ro.

El va absenta așadar câteva săptămâni de pe teren și va rata următoarele două meciuri ale echipei naționale.

„Denis Alibec a fost supus unor investigații medicale aseară, imediat după sosirea tricolorilor în țară, în urma accidentării din meciul cu Islanda. Din păcate, leziunea musculară la nivelul coapsei stângi îl face indisponibil pentru partidele cu Liechtenstein și Macedonia de Nord, astfel că atacantul a părăsit cantonamentul României. Recuperare rapidă, Denis!”, a transmis FRF

ADVERTISING

"Îmi pare rău, chiar nu pot să duc 3 luni fără să mă accidentez, nu știu ce să mai fac, mă pregătesc, fac prevenție, dar degeaba. Ceva se întâmplă cu mine și chiar vreau să fac niște analize", a spus Alibec.

Denis a fost titular în partida cu Islanda, dar a fost schimbat din cauza acestei accidentari.

Rădoi mai are doar un singur atacant în lot, pe tânărul Markovic de la Craiova, care nu are experiența necesară.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri