Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, a reacționat public după revenirea lui Ianis Hagi (25 de ani) la echipa mare a scoțienilor.
Ianis a fost reprimit marți, 1 octombrie, la antrenamentele echipei mari, după ce și-a rezolvat o problemă contractuală cu echipa de pe Ibrox Park.
Părțile au ajuns la un acord, iar acum Philippe Clement susține că vrea ca Ianis să ajungă din nou la cel mai bun nivel.
Clement nu-i garantează, însă, un loc de titular lui Ianis Hagi.
"Ianis Hagi a avut o problemă legată de contract înainte să revină, care acum s-a rezolvat, iar acum s-a întors la antrenamentele echipei mari. Vrem să îl aducem la cel mai bun nivel și mă bucur că situația s-a rezolvat acum.
Ianis Hagi s-a antrenat cu echipa secundă și a și jucat meciuri acolo, pentru a-și menține condiția fizică la nivel optim. Acum, vom vedea exact la ce nivel e, iar el va încerca și va lupta să-și câștige un loc în echipă", a declarat Clement, potrivit presei din Scoția.