Sportiva din România Andreea Grecu a realizat o performanță ieșită din comun după primele două manșe la monobob în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing 2022.
Andreea Grecu este clasată pe locul 9 după primele două manșe care au avut loc în dimineața zilei de duminică, cu un timp acumulat de 2.11.27, la 2 secunde și 17 miimi de lidera Kaillie Humphries din SUA. Din 2020, Humphries a cucerit trei titluri mondiale pentru SUA, deși până atunci reprezentase Canada și devenise și campioană olimpică pentru acest stat la Vancouver și Sochi.
Deși a început mai slab și la capătul primei manșe era clasată a 11-a (din 20 de sportive), Grecu s-a motivat mai bine și în manșa secundă a urcat două poziții. Marele său obiectiv este clasarea între primele 5 sportive ale lumii.
Ultimele manșe, cele decisive, cu numerele 3 și 4, vor avea loc în China luni dimineața.
Momentan, acest loc 9 provizoriu ocupat de Grecu este de departe cea mai bună clasare a unui sportiv român la JO 2022 de iarnă de la Beijing, la egalitate e drept cu cei de la proba de ştafetă pe echipe la sanie, clasați la final tot pe un loc onorabil 9.
Reamintim că acum 4 ani, la Pyeong Chang, cel mai bun loc al unui reprezentant al României a fost 7, ocupat de Raluca Strămăturaru la sanie feminin.