Ana Bogdan, eliminată în primul tur la Miami Open

Ana Bogdan, eliminată în primul tur la Miami Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de Katerina Siniakova cu scorul de 6-2, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari.

Ana Bogdan (31 ani, 66 WTA) s-a înclinat după o oră şi 24 de minute în faţa cehoaicei de 27 de ani, care ocupă locul 42 în lume.

Românca nu a prins o zi prea bună şi a fost dominată de Siniakova, în faţa căreia a avut o singură minge de break, fructificată în ghemul inaugural.

Cele două sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2, după ce Ana Bogdan s-a impus în 2021, în primul tur al calificărilor la Madrid, cu 7-6 (9/7), 7-5, şi în 2022, în optimi la Varşovia, cu 6-0, 6-4. Cehoaica a câştigat în 2023, în calificări la Adelaide, cu 6-7 (5/7), 7-5, 7-5.

ADVERTISING

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA.

Tot marţi, în primul tur, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe franţuzoaica Diane Parry, iar Simona Halep o va întâlni pe spaniola Paula Badosa, într-un meci care consemnează revenirea fostului lider în circuitul profesionist după un an şi jumătate, în urma reducerii suspendării sale de către TAS de la patru ani la nouă luni.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!