Dinamo Kiev, campioana Ucrainei, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, a pierdut clar amicalul de gală disputat cu Inter Milano.
Scorul a fost 3-0 pentru ultima campioană din Serie A, după un joc disputat sâmbătă seara la Monza. A fost ultimul test pentru campioana en-titre a Italiei înainte de startul noului sezon din Peninsulă, săptămâna viitoare cu Genoa.
Dinamo Kiev începuse deja campionatul, acolo unde în Ucraina are 9 puncte din tot atâtea posibile.
Golurile au fost marcate de Barella, Dzeko și Sensi în minutele 13, 34 și 60. E primul gol pentru bosniacul Dzeko la Inter după transferul de la AS Roma.
Lucescu a fost chiar antrenor al lui Inter pentru o scurtă perioadă în cariera sa, în 1998, pentru doar trei luni însă.
Echipele de start:
Inter: Handanovic - Skriniar, De Vrij, Bastoni - Darmian, Brozovic, Calhanoglu, Perisic - Barella, Dzeko, Sensi.
Antrenor: Simone Inzaghi.
Dinamo Kiev: Bushchan - Kedziora, Zabarnyi, Syrota, Karavaev - Sydorchuk, Shaparenko - Tsygankov, Lednev, Rodrigues - Ramirez.
Antrenor: Mircea Lucescu.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Liga 1 | O nouă înfrângere pentru Craiova lui Reghecampf
Debutul lui Messi la PSG, amânat
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.