Alexandru Mitriță, pe val în Major League Soccer! A marcat primele sale goluri din sezon

Alexandru Mitriță, pe val în Major League Soccer! A marcat primele sale goluri din sezon

Alexandru Mitriță, mijlocașul român al celor de la New York City, a marcat două goluri în victoria formației sale de noaptea trecută în Major Soccer League.

New York City a dispus de cei de la Cincinnati cu 4-0 în meciul din runda curentă a campionatului american de fotbal. Extrema stângă de 25 de ani din România a marcat două goluri, primul în minutul 1 (chiar secunda 30 mai exact), cu un șut plasat la colțul lung.

ADVERTISING

Fostul oltean a mai oferit un gol până la pauză, după ce a fost găsit în careu excelent cu o pasă de către Sands.

Românul se află la primele goluri în acest sezon și a fost schimbat apoi de către antrenor în minutul 86. Ultima dată când Mitriță a marcat în SUA se întâmpla abia în luna februarie. În acest an are 3 goluri reușite în 16 apariții.

ADVERTISING

Tinnerholm și Medina au mai punctat pentru New York, care se află pe locul 5 în Conferința de Est a MLS, cu 20 de puncte la activ.

Amintim că duminică au loc alegeri locale în România, iar SpotMedia.ro vă ține la curent cu toate știrile legate de acest eveniment:

LIVE Azi ne alegem primarii şi consilierii locali. Orban a stat la coadă ca să poată vota

Nu toți candidații sunt la fel. Există oameni pentru care merită să ieși duminică din casă. Forța lor o dăm noi, la vot – Interviu

De ce am votat prima dată și de ce votez încă? O călătorie de neuitat din jungla dictaturii în hățișul democrației

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇