De ce am votat prima dată și de ce votez încă? O călătorie de neuitat din jungla dictaturii în hățișul democrației

De ce am votat prima dată și de ce votez încă? O călătorie de neuitat din jungla dictaturii în hățișul democrației

Strigătul sergentului a bubuit în dormitor concomitent cu explozia de lumină declanșată de soldatul de serviciu care a apăsat întrerupătorul. S-a auzit un “Deșteptarea” pornit din cel de-al 12-lea cer al pieptului sergentului care ne-a lovit pe noi, militarii în termen adormiți, ca un baros lăsat să cadă peste degetele de la picioare.

Era sfârșitul lunii octombrie. Începusem serviciul militar obligatoriu în data de 10 septembrie 1986, iar duminica, trezirea era programată la ora 06.30 față de 05.30 în timpul săptămânii. Doar cei care au fost în armată știu cât valorează o oră de somn în plus.

Dar nu era cazul în acea dimineață pentru că la șapte urma să votăm. Aveam 19 ani neîmpliniți, iar primul meu vot a fost într-un referendum comandat de Ceaușescu pentru reducerea cheltuielilor militare ale Republicii Socialiste România cu 5 procente.

Votul era obligatoriu. De fapt, nu s-a discutat niciodată despre posbilitatea de a nu vota și nu ne-a întrebat nimeni dacă știm ce votăm. Probabil, dacă vreun inconștient ar fi spus nu, trebuia arestat, așa că superiorii noștri ne-au dat ordin să mergem la vot. După cum știți, în armată, ordinele se execută, nu se discută.

Alegeri în plină pandemie: Cum intrăm în secții și cum votează cei cu simptome respiratorii evidente

În dormitor era frig, iar noi ne îmbrăcam înjurând mai printre dinți, mai în gând, referendumul lui Ceaușescu. După o echipare sumară, adică în pantaloni, bocanci și maiou, am ieșit în răcoarea dimineții, pe platoul unității, pentru cele 20 de minute de înviorare în care alergam și făceam exerciții. Ne-am întors gâfâind, ne-am spălat pe corp și pe dinți cu apă rece. În băile de la dormitoare nu exista apă caldă. Cu ea ne întâlneam o dată pe săptămână, sâmbăta după-amiaza, la dușuri, o clădire separată, dotată cu o centrală pe păcură. 

Ne-am făcut paturile și am coborât în sala de mese. Acolo ne așteptau câțiva pesmeți sub formă de biscuiți care se umflau când îi înmuiam în ceai, o zeamă colorată și neîndulcită. N-avea nicio legătura cu băutura respectivă.

După micul dejun, aveam pauză de fumat, iar la șapte fără zece, sergentul a ieșit din sala de mese și a început să strige comenzi care ne cereau să ne încolonăm și, cu cântec înainte marș, să pornim către secția de vot, organizată într-o altă clădire a unității.

Votul a constat într-o semnătură pusă pe un tabel împărțit în două coloane, una cu “Da” și alta cu “Nu”. În comisie erau ofițeri din unitate. Când ajungeai în fața lor, unul îți întindea tabelul căruia nu-i dădea drumul din mână, altul te întreba cum te cheamă, apoi îți arăta un loc din coloana cu “Da”, aflat în dreptul numelui în care trebuia să semnezi. O făceai și plecai la fumat.

M-am simțit ușurat că am scăpat de corvoadă și m-am bucurat de minutele de pauză și discuții cu camarazii, așteptându-i pe toți cei din companie să termine de votat.

Nici unul dintre noi habar n-avea ce-a votat. Mulți spuneau ceva despre un referendum împotriva înărmării nucleare. Am aflat mult mai târziu despre ce era și cred că nimeni nu a înțeles vreodată care a fost scopul lui.

O reducere cu 5% a cheltuielilor militare în anul 1986, când armata era în faliment, iar dotarea ei reprezenta un morman de fier vechi, soldații fiind doar forță brută de muncă, neplătită, folosită în agricultură și construcții, reprezenta o glumă pentru cineva care știa situația reală.

Va reuși noua generație de oameni politici să se remarce la alegerile locale? În Timișoara, Constanța și Bacău, confruntarea e pe muchie de cuțit. Ce înseamnă pentru România?

Așa a fost primul meu vot. Trebuia să mai aștept trei ani și jumătate până când urma să am posibilitatea de a-mi exprima opțiunea într-o țară cât de cât liberă.

După căderea dictaturii și prăbușirea regimului comunist, am considerat votul ca pe-o temelie a democrației și mi-am impus să-l exercit de câte ori va fi important. 

După 1990, în două situații n-am votat – e vorba de referendumul din 2012 și cel din 2018 – pentru că n-am vrut să asigur cvorum în două mascarade populiste puse în scenă de PSD, suspendarea președintelui și schimbarea constituției pe o temă derizorie. 

Din experiența profesională am aflat că oamenii politici, indiferent de culoarea lor, au prostul obicei să dezamăgească. În România, cu atât mai mult. Am înțeles asta încă din primii ani ai deceniului nouă din secolul trecut. Imaginați-vă că în 1990 am votat cu Radu Câmpeanu, PNL, pentru președinția României, un politician care s-a dovedit a fi o catastrofă și care, aproape, a năruit partidul.

8 candidați la alegerile de duminică, în frunte cu Traian Băsescu, au fost declarați colaboratori ai Securității

Poate unii au uitat, dar în 1992, PNȚ-CD, la dorința lui Corneliu Coposu, a salvat PNL, care se afla într-o degringoladă totală, prin alianța care s-a numit Convenția Democrată.

Imaginați-vă, de asemenea, că în anul 2000, la alegerile prezidențiale, în turul al doilea, am votat cu Ion Iliescu ca să nu câștige Corneliu Vadim Tudor, un extremist și un antisemit notoriu.

Anul 2000, în mintea mea de fost pionier și utecist, reprezenta o culme a progresului și modernității, iar eu mă întrebam cum naiba am ajuns să-l votez pe Iliescu, un mesager tenebros al Uniunii Sovietice, la început de mileniu? Am înghițit broasca pentru că am simțit că votul e important și reprezintă o cale pe care trebuie să merg.

Așa că votul, deși e fundația democrației, temelia unei societăți deschise, e departe de a fi o alegere absolută între bine și rău. Ceea ce ni se pare a fi bine și potrivit fiecăruia dintre noi în ziua votului, fiți siguri că se poate transforma, într-o perioadă de câțiva ani, cel puțin în dezamăgire, dacă nu într-o povară sau chiar amenințare la adresa libertății.

De ce? Pentru că așa e natura umană. Un om politic care câștigă alegerile devine puternic datorită votului nostru, intră într-un sistem de putere, are acces la resurse și privilegii, are posibilitatea de a modela realitatea și, dacă e slab și corupt, va folosi toate aceste instrumente în interesul său și al grupului de interese din care face parte.

Singurul antidot împotriva aberațiilor comportamentale este același gest, aceeași acțiune de a vota din nou, de a-l face responsabil pe cel ales la un moment dat pentru acțiunile sale și de a genera un nou echilibru de forțe între cei care conduc și cei care deleagă actul conducerii.

Pare complicat, dar nimeni până acum n-a găsit un sistem social perfect. În opinia mea, nici nu există. De câte ori filosofii sau revoluționarii au crezut că au dat peste soluția ideală, implementarea ei a generat dictatură, crimă și foame. Nu există nicio excepție.

Votul, paradoxal, n-are nicio valoare prin ce speri ca individ să obții în urma lui. Ce speri n-are nicio legătură cu ceea ce speră cel pe care-l votezi, indiferent de mesajele politice din timpul campaniei sau de promisiunile făcute.
Deși mulți dintre noi nu realizează, acțiunea de a vota are cea mai mare valoare. Această decizie de a merge la urne de fiecare dată, de a sancționa sau de a premia un lider sau altul înmagazinează forța prin care ținem sub control puterea celor aleși, posibilitatea de a-i confrunta cu propriile promisiuni.

Un om politic are nevoie de legitimitatea pe care i-o oferă votul, victoria în alegeri, dar se și teme de puterea și influența lui, de faptul că votul îl va pune față în față cu realizările sale sau cu minciunile care-l vor arunca în decor.

Ani de zile m-am întrebat de ce a avut nevoie Ceaușescu de semnătura unui biet militar în termen înfrigurat și abulic pentru a trece un simulacru de referendum pe o temă care n-avea nicio legătură cu realitatea?

Într-un final am înțeles că până și un dictator are nevoie de voturi, chiar dacă sunt luate cu forța, pentru a-și valida puterea, pentru a-și autoconfirma viziunea politică bolnavă.

Duminică merg la vot nu din admirație pentru un candidat sau pentru altul, nu pentru că, odată ales, acesta o să se apuce să facă minuni, iar eu o să fiu unul dintre beneficiarii lor.

Merg la vot pentru a alege o cale în care cred azi, pentru a oferi posibilitatea unor lideri, comunității mele, țării să meargă înainte. Pentru ca peste un timp, noi, toți, împreună, să votăm din nou.    

Citește câteva articole interesante despre alegerile locale din 2020:

Alegeri locale 2020: Vezi toţi candidații înscrişi în cursă din localitatea ta

Alegeri locale 2020: În ce condiții votul va fi considerat valabil chiar dacă ștampila depășește patrulaterul

Unde sparge USR PLUS monopolul PSD/PNL la alegeri si miza fiecărui vot: La lumină, se fură mai greu! – Interviu cu Dacian Cioloș